Anul acesta este unul aniversar pentru Casa Auto Timişoara – Centru Autorizat de Vânzări şi Service Mercedes-Benz, care salută cei 125 de ani de inovaţie ce au marcat timpul scurs de la momentul în care s-a născut automobilul. Mai exact, pe 29 ianuarie 1886, Carl Benz a schimbat lumea, atunci când prima pagină din istoria Mercedes-Benz a fost scrisă la Biroul de Patente din Berlin, unde a fost înregistrat patentul Benz, ceea ce este considerat a fi chiar primul automobil din lume.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteții merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere.
Capitală Culturală
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
România
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
Eveniment
Un funcționar public din cadrul unui serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor din Jimbolia este cercetat pentru luare de mită în formă continuată.
Ştiri din Timiș
Muzica, tradiția și bucatele pregătite după rețete de odinioară se întâlnesc, pe 8 septembrie, în satul Gladna Română, comuna Fârdea. Acolo, iubitorii de folclor și de bunătăți tradiționale sunt invitați la o nouă ediție a Festivalului Suciturilor.
Eveniment
Un tânăr de 18 ani din Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru mai multe furturi de carburant și infracțiuni la regimul rutier.
Cinema
Filmul săptămânii: „Sacrificiul”, o comedie neagră despre ecoterorism, miliardari și sfârșitul lumii
Recomandarea de film din această săptămână este „Sacrificiul”, o comedie regizată de francezul Romain Gavras, care pune laolaltă o gală plină de vedete și miliardari, o militantă și o lume aflată în pragul unei posibile catastrofe.
Ştiri din Timiș
De luni, 7 septembrie, apar noi restricții de circulație în Timișoara. Strada Silistra va fi afectată până pe 17 octombrie, în timp ce pe Enric Baader traficul va fi oprit sâmbătă pentru montarea unei structuri de limitare a accesului.