La aproape doi ani de la redeschiderea Parcului Copiilor, reabilitat după o investiţie de două milioane de euro, oficialii Primăriei Timişoara au reuşit să dea drumul şi caruselului, care a funcţionat doar la inaugurarea de pe 1 iunie 2012 și puțin după.
Poliţiştii au ieşit cu sutele pe drumurile din Timiş, de 1 Mai şi supraveghează traficul rutier. Aşa că atenţie cum conduceţi.
Peste 100.000 de oameni au defilat, joi, în Piața Roșie din Moscova pentru a marca Ziua Muncii. Această festivitatea a fost organizată pentru prima dată în Piața Roșie din 1991 și a fost condusă de primarul Moscovei, Serghei Sobianin.
În acest weekend prelungit timișorenii care vor rămâne în oraș vor avea o mulțime de modalități pentru a sărbătorii Ziua Muncii așa cum se cuvine - la petrecerile și concertele organizate de cluburile din Timișoara.
Dacă nu v-aţi hotărât încă ce faceţi de 1 Mai şi nu aveţi posibilitatea să evadaţi din oraş în această perioadă, o opţiune este ieşitul la picnic în parc. Atenţie însă, picnicurile sunt permise doar în trei parcuri din Timişoara şi, pe oricare l-aţi alege, nu aveţi voie să aprindeţi focul. Aşa că, dacă vă gândeaţi la un mic, nişte frigărui sau o bucată de carne sfârâind pe grătar, puteţi doar să veniţi cu ele... la pachet. Cei care nu respectă legea riscă amenzi mari.
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
Mapamond
Rusia s-a declarat deschisă dialogului cu UE, dar a transmis că nu va accepta ultimatumuri, pe fondul unor semnale privind reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Bruxelles.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost rănit și transportat la spital, în urma unui accident rutier produs joi, la intersecția dintre Bulevardul Take Ionescu și strada Nicu Filipescu din Timișoara.
Eveniment
Un accident rutier produs astăzi, în Timișoara, s-a soldat cu rănirea unui șofer de 65 de ani, după ce autoturismul acestuia a intrat în coliziune cu un tramvai aflat în mers.
3
Utile
Șoferii din Timișoara trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație începând de luni, 22 iunie. Comisia de circulație a aprobat închideri și limitări de trafic pe mai multe artere importante, pentru lucrări la rețele de gaze, carosabil, cabluri electrice și montarea de parapeți.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările desfășurate la intersecția Căii Torontalului cu strada Liège afectează circulația mai multor linii de transport public din Timișoara. STPT a anunțat suspendarea unor stații pentru liniile E1, E6, M44 și M50, precum și devierea traseului liniei 18.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului și Centrul de Proiecte Timișoara pregătesc o nouă ediție a evenimentului „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”, care va transforma orașul, în perioada 31 iulie – 3 august, într-un amplu spațiu de celebrare a comunității, culturii și experiențelor urbane.