Unul dintre cele mai importante proiecte de voluntariat derulate de asociație este „Color the Village”. Evenimentul, aflat la a șaptea ediție, transformă anual un sat din Banat, cu ajutorul voluntarilor. Participanții vor zugrăvi fațade, vor repara porți și vor reda culoare gospodăriilor, fără a fi necesară experiență în domeniu. În perioada 5-7 iunie, „Colorează satul” va avea loc în localitatea Grădinari din județul Caraș-Severin.

Cum a apărut ideea înființării Asociației „Acasă în Banat”?

Ideea a apărut în 2017, atunci am și făcut solicitarea numelui. Ne-a venit această idee de a avea numele „Acasă în Banat”, care să exprime exact ceea ce ne doream atunci, să înființăm o asociație care să se ocupe, în primul rând, de partea rurală a Banatului, de protejarea mediului construit, a patrimoniului din Banat și în special din satele bănățene. Sigur că a avut legătură și cu backgroundul meu și a familiei și cu faptul că în acel an am achiziționat alături de soție o casă de vacanță în satul Valeapai din județul Caraș-Severin.

Începând cu propriul nostru exemplu, ne-am decis la un moment dat să ne implicăm și în comunitate. Și astfel am făcut primii pași, fără să știm la momentul respectiv încotro ne vom îndrepta.

Ai studiat economia în Italia. Te gândeai că o să revii în România?

Atunci când eram student, nu mă gândeam să mă întorc, dar am păstrat legătura cu cei de acasă în anii în care am locuit în Italia. Aproape în fiecare an reveneam în țară, veneam să vizitez, eram foarte interesat. Acolo, în Italia, fiind înscris la Biblioteca Universității, am citit toate cărțile în limba română pe care le-am găsit. Așa am găsit dorul de țară și de casă. De fapt, a trebuit să ies afară din țară ca să îmi dau seama ce e important pentru mine și, într-un final, să realizez că e important să mă întorc acasă.

Proiectul de voluntariat „Color the Village” a devenit foarte vizibil și la nivel național, nu doar regional. Cum a apărut inițiativa?

Vizibil și puțin neobișnuit pentru că vine din ideea noastră. Eu și soția ne-am gândit la un fel de festival prin care să multiplicăm ceea ce am făcut cu căsuța noastră de la Valeapai. Ne-am gândit cum am putea să ajutăm mai multe familii, să aducem voluntari, să facem o mare clacă, așa cum se făcea pe vremuri, pentru a construi sau renova o școală, o grădiniță, un cămin cultural – pentru că în multe dintre satele din Banat acestea sunt construite de comunitatea locală cu forțele proprii.

Noi am vrut să dăm o notă modernă și atunci ne-am gândit întâi la varianta în care am putea să facem un fel de festival în care nu ascultăm muzică, nu bem, nu dansăm, ci efectiv facem voluntariat și zugrăvim casele. Apoi ne-am gândit câte case am putea zugrăvi, cum am putea proceda. Ne-a venit ideea să facem un număr mare de case dacă tot ne adunăm, să fie ceva trainic și de impact. Dacă am fi zugrăvit două, trei sau cinci case poate că ar fi trecut neobservat și atunci am ales formatul acesta cu 30 de case în trei zile.

Ce urmează la ediția ce va avea loc la Grădinari în perioada 5-7 iunie?

Ediția care urmează se anunță foarte dificilă din punct de vedere al contextului în care ne aflăm, pentru că, din păcate, în ultimul an n-am scăpat de alegeri. Starea de spirit nu era grozavă nici în rândul voluntarilor, nici în cel al comunităților locale. Însă festivalul nostru e întotdeauna o explozie de bucurie, de energie. Avem în comunitatea din Grădinari oameni de încredere cu care putem să facem echipă. La „Color the Village” sunt 200 de voluntari înscriși, ceea ce e bine, la fel ca și în anii trecuți.

În plus, mulți se înscriu chiar pe ultima sută de metri, în ultimele zile. A fost problematică atragerea de sponsori din cauza incertitudinilor care există în economie. Așadar, pentru noi, ca asociație e mai dificil, dar o s-o scoatem cumva la capăt. Anul viitor, „Color the Village” va avea loc în județul Timiș. Ne-am dori să zugrăvim case cu arhitectură barocă dintr-un sat șvăbesc, cu multe decorațiuni, care sunt reprezentative pentru zona Banatului.

Pe lângă zugrăvirea acestor case, Asociația „Acasă în Banat” se implică și în proiecte umanitare, sociale. Alături de voluntari, duceți lemne și alimente la copii și bătrâni sărmani.

Am oferit mai multe tipuri de ajutor, de la reparații de case până la construcția unor case și până la ajutoare ce au constat în mobilă, aparatură electronică, până la ajutoare simple de alimente și produse de curățenie. Sunt peste 2.000 de familii care au beneficiat de diverse ajutoare. Ne-am orientat, nu ne-am dus la aceleași familii, nu ne-am dus în aceleași comunități. În acești ani de explorare, de început, am încercat să cunoaștem cât mai multe comunități și în felul acesta ne-am dus în teritoriu.

Am descoperit și noi, la rândul nostru, situația cu adevărat așa cum este ea în comunități uitate, dau ca exemplu, Berliște, Iam, la capăt de țară. Acolo lucrurile se văd altfel pentru că sunt sate izolate și, într-adevăr, acolo am găsit foarte mulți oameni cu probleme, familii foarte sărace. Pe lângă ajutorul pe care l-am dat, a fost și pentru noi o oportunitate de a cunoaște mai bine și teritoriul Banatului, județele Timiș și Caraș-Severin, cât și situația reală care există în teritoriu.

Ai scris recent o carte despre morile de la Rudăria. Este satul suficient exploatat turistic?

Rudăria abia în ultimii ani a început să devină o destinație turistică de masă. La începutul anilor 2000 a fost necunoscută, apoi a devenit ușor, ușor doar pentru cunoscători o destinație, iar acum începe să se vadă turismul de masă. Asta vine și cu lucruri bune și cu lucruri negative, pentru că acolo comunitatea nu e pregătită pentru așa ceva.

S-au deschis câteva pensiuni.

S-au deschis câteva, dar sunt insuficiente. Chiar recent discutam cu proprietara unei pensiuni că încearcă să-i trimită pe turiști către alte locații pentru că nu sunt suficiente locuri de cazare. Gândiți-vă că în momentul de față sunt undeva la 30-40 de locuri de cazare, care nu acoperă nici măcar un autocar de turiști. Însă mai există un aspect, și anume că Rudăria e un sat destul de conservator, în care sigur că turiștii sunt bineveniți, dar satul își vede în continuare de viața lui normală, unde agricultura, animalele sunt cele care contează.

Deci nu este încă organizat pentru turism și din acest punct de vedere e puțin haos care se formează acolo. Sunt foarte multe mașini care parchează în toate părțile. Turiștii, din păcate, au acces și intră cu mașinile în situl mulinologic. Comerțul e bine că s-a dezvoltat, dar ar trebui să meargă mai mult în direcția produselor autentice locale, nu fabricate în China. Mâncarea tradițională se găsește destul de greu și e păcat că turiștii care vin acolo, chiar dacă văd ceva autentic în aceste mori, nu pot mânca o mâncare în Banat, ca la Rudăria, o coleșă cu brânză friptă sau ceva similar.

Cât timp ți-a luat să faci documentarea pentru carte și să realizezi fotografiile?

Cartea am început-o în 2019; atunci am demarat prima noastră activitate mai elaborată despre mori. A fost mai întâi cartea „Morile Banatului”, unde am inclus și morile de la Rudăria. Acolo am făcut o documentare mai sumară, pentru că vorbeam despre un repertoriu al morilor și am identificat 400 de mori, așa că nu ne-am dedicat foarte mult timp pentru fiecare în parte.

Dar după aceea mi-am dat seama că e nevoie de o carte mai amplă, de un studiu, o documentare mai în detaliu despre acest sit. În total sunt aproape cinci ani dedicați documentării, dar ultimul an a fost cel decisiv în care efectiv m-am concentrat foarte mult pe finalizarea cărții.

Ce mai urmează? O altă carte, un alt proiect?

Sigur vreau să continui în această direcție a studiului morilor, care în Occident este deja o disciplină, ce și-a făcut loc în literatura de specialitate. La noi e abia la început. Mă interesează și vreau să studiez mai mult morile din Banatul de câmpie, aceste mori industriale mari, care vorbesc chiar despre trecutul industrial al Banatului și este exact ceea ce definește regiunea în fond și la urma urmei: acest profil economic, această conectare la economia occidentală timpuriu, încă din secolul al XVIII-lea.

Deci aceste mori sunt forme de manifestare a economiei și de istorie a economiei Banatului, care mă fascinează. Și bineînțeles, dacă tot vorbim de câmpie, morile din Timișoara, care până la un punct au fost documentate, dar sunt foarte, foarte multe povești pe care le-am identificat în timpul documentării, dar cred că merită mai mult studiate și scoase în evidență. Deci, în acea direcție în studiul morilor din Timișoara și din Banatul de câmpie.

Până la urmă a ieșit la iveală economistul din tine.

Evident. De la bun început a fost acest interes pentru că pe lângă faptul că am studiat economie internațională, am fost pasionat de istoria economică a României, apoi istoria economică a Banatului, a Timișoarei și a venit mănușă această preocupare pentru mori, pentru că ele fac parte din trecutul și din istoria economică a regiunii. Mi-aș dori mai mult timp să dedic pentru cărți. Avem proiectele asociației, care merg de la an la an și avem proiecte noi.

Avem un proiect pe care l-am anunțat, dar nu am făcut foarte mult tam tam. Asociația noastră a preluat o moară prin concensiune în satul Valeapai, acolo unde avem avem și sediul. Acesta e un proiect pe termen lung, foarte frumos, dar și foarte dificil. Am preluat o moară mare, o clădire abandonată. Ne-a luat aproximativ trei ani să-i rezolvăm situația juridică, am adus-o în proprietatea comunei Ramna împreună cu primăria și apoi am putut să o concesionăm pe 25 de ani.

Vrem să o restaurăm, dar nu în sensul în care să măcinăm făină, să facem acolo afacere. Ne dorim să facem o moară educativă, un muzeu, unde să putem arăta tot acest proces, de la măcinatul grâului sau porumbului, până la frământat aluatul și copt pâinea în cuptoare. Vrem să facem asta cu grupuri de copii, elevi, vizitatori, voluntari, să fie o moară muzeu în care să avem și multe multe obiecte din acest domeniu al morăritului și din istoria morăritului din Banat.

Și dacă se va putea, sperăm noi, să dăm drumul din nou la apă, să curgă apa și să punem în funcțiune o roată mare, care să îi inspire pe oameni să descopere trecutul locului și istoria Banatului. Avem și un site, moaravaleapai.ro, nu e lansat încă, dar se pot găsi mai multe detalii acolo despre proiect.

De ce anume ar trebui să țină cont un tânăr când își alege viitoarea carieră?

Cred că în ziua de astăzi trebuie să fie deschis la posibilitatea ca în viitor lucrurile să se schimbe și să fie conștient că s-ar putea să aibă nu o carieră, ci mai multe cariere și mai multe profesii. Deși noi am fost educați în acest spirit de a avea o singură profesie, cu mici excepții, medici sau alți oameni care sunt indispensabili în societate, cei cu studii superioare sau care au studii socio-economice trebuie să fie deschiși către posibilitatea de a avea mai multe meserii.

Eu sunt economist, am fost și jurnalist, acum sunt ONG-ist și când e nevoie știu să și tencuiesc, să și zugrăvesc. Și toate fac parte din parcursul nostru, deci trebuie să fim deschiși și să ne pregătim cu mai multe calificări.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro