Ultimul spectacol al stagiunii la Opera din Timișoara îl readuce la conducerea orchestrei pe dirijorul Nicola Giuliani, într-un spectacol-eveniment cu opera Carmen, într-o distribuție de excepție. Invitat pentru rolul Don José este tenorul italian Leonardo Gramegna.
Librăria Cărturești din Timișoara și Editura Brumar invită cititorii la întâlnirea cu o scriitoare abia trecută de pragul majoratului. "Solara" este titlul romanului de debut al Biancăi Sîrb.
Sărbătoarea franceză a muzicii, final de stagiune la Filarmonică, teatru, balet, sculptură și literatură, Sânzienele. Chiar dacă șuvoiul de evenimente artistice a început încet să sece, se anunță încă un sfârșit săptămână fierbinte pentru consumatorii de cultură la Timișoara.
Regele Lear a întâlnit, în cele două seri la Timișoara, 600 de oameni fericiți să asiste la un eveniment teatral copleșitor, să împărtășească lumea lui Shakespeare alături de 8 actori fascinanți, sub un val torid de emoție. Pe scena -replică a celei de la Shakespeare s Globe Theatre, Joseph Marcell a fost rege "în fiecare inch", cum piesa însăși spune.
Viceprimarul Dan Diaconu vorbeşte, într-un interviu acordat pentru www.tion.ro şi Săptămânalul Agenda, despre organizarea Festivalului Jazz TM - „cel mai important eveniment muzical ce se desfăşoară în Timişoara după Revoluţie, dacă este să ne referim la valoarea artiştilor prezenţi", consideră edilul - şi ce înseamnă acest lucru pentru promovarea candidaturii oraşului în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Primăria Timişoara mizează pe 30.000 de spectatori.
Tenor în Corul Filarmonicii Banatul, Marius Mihalca a fost invitatul Clubului Iubitorilor de Cultură din Liebling. Artistul și-a încântat publicul cântând piese din repertoriul lui Elvis Presley, Julio Iglesias și Andrea Bocelli.
Ca în fiecare an, iunie este luna baletului pe scena Operei Naționale Române din Timișoara. Școlile timișorene de dans își prezintă premierele pe cea mai importantă scenă a urbei. Stagiunea lirică se va încheia cu spectacolul cu opera Carmen.
Cele două concerte You are my life au încheiat cea de-a IX-a ediţie Timişoara Gospel Project cu un succes istoric, susțin realizatorii evenimentului: peste 100 de corişti pe scenă, sala Filarmonicii plină două seri la rând şi o sumă de 11412 RON strânsă din donaţiile publicului.
Vechiul Testament și Nunta lui Figaro. Cu ele va încheia Filarmonica Banatul stagiunea 2012/2013. Timișorenii sunt invitați la două concerte în ultima săptămână a sezonului muzical clasic.
Opt fenomenali actori străbătând lumea largă cu al lor Rege Lear, ca-n vremea lui Shakespeare. Lumea toată e o scenă, scena lor. Prin strădania Fundației Culturale Artmedia, timișorenii au șansa de vedea, în două seri, un spectacol marca Shakespeare s Globe Theatre Londra.
Sănătate
Sanitas Timiș a anunțat marți, 28 iulie, declanșarea unei greve de solidaritate în unitățile sanitare din județ, în contextul grevei generale organizate la nivel național. Reprezentanții sindicatului spun că, din cauza deficitului de personal, spitalele din Timiș nu își permit să reducă activitatea în condițiile prevăzute pentru greva generală și cer măsuri urgente pentru deblocarea posturilor și protejarea veniturilor angajaților.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara a publicat integral programul stagiunii de concerte 2026/2027 și pune în vânzare biletele pentru concerte și abonamentele noii stagiuni. Agenda muzicală a instituției cuprinde, sub genericul „Arhitecturi muzicale”, 45 de concerte simfonice, vocal-simfonice și corale. Tot ca o noutate notabilă, Filarmonica timișoreană propune pentru următorul sezon de evenimente opt tipuri de abonamente.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a marcat marți, 28 iulie, Ziua Județului Timiș și împlinirea a 107 ani de la instaurarea administrației românești în Banat, printr-un plen festiv în cadrul căruia au fost acordate titlul de Cetățean de Onoare al Județului Timiș, distincțiile „Oameni de Seamă ai Banatului” și Trofeele Recunoștinței. În cadrul evenimentului, președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a vorbit și despre principalele investiții aflate în derulare și a anunțat că Guvernul ar urma să deblocheze în perioada următoare investiția privind noul stadion din Timișoara.
Ştiri din Timiș
AUR Timiș anunță că nu susține propunerea făcută marți de consilierul județean Marcel Mihoc privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Județului Timiș lui Sorin Grindeanu. Reprezentanții filialei spun că inițiativa a fost una personală și nu reprezintă poziția oficială a partidului.
1
Eveniment
Un tânăr de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de un furt calificat dintr-un imobil nelocuit din Ciacova. Prejudiciul, de 20.000 de lei, a fost recuperat integral.
Ştiri din Timiș
Ședința extraordinară a Consiliului Județean Timiș, convocată pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Județului Timiș profesoarei universitare dr. Margit Șerban a adus și o propunere neașteptată din partea partidului AUR.
8
Turism
Turiștii care ajung la Roma în luna august vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a vizita două dintre cele mai cunoscute monumente ale Italiei. Autoritățile au decis prelungirea programului de vizitare la Panteon și Colosseum, pentru a reduce aglomerația și a evita temperaturile ridicate din timpul zilei.
Ştiri din Timiș
Ziua de 28 iulie are o semnificație aparte pentru Timiș și Banat. În urmă cu 107 ani, dr. Aurel Cosma prelua funcția de prefect al județului Timiș-Torontal și instala administrația românească în Banat, un moment considerat începutul unei noi etape în istoria regiunii și a Timișoarei.
1