Registrul Urbaniştilor din România – Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest va decerna cea de a XIV-a Diplomă de Excelență în domeniul Regenerării Urbane prin iniţiative independente, pentru ”Reintroducerea spațiului Sinagogii din Cetate – Timișoara în circuitul cultural al municipiului”. Distincţia este acordată Societății Filarmonice Timișoara, respectiv președintei Alexandra Răzvan Mihalcea. Evenimentul face parte dintr-un program de pregătire a comunității pentru competiția de obținere a titlului de Capitală Culturală Europeană.
„Acest proces e mai degrabă o corvoadă decât o onoare. Riscul este să încercați să faceți prea mult. Nu lipsa banilor este problema, ci felul în care sunt cheltuiți. Trebuie să faceți ceva să coalizeze întreaga comunitate în jurul acestei idei", a declarat Nicolae Manolescu, prezent, vineri, împreună cu întreaga conducere a Uniunii Scriitorilor din România, la o dezbatere despre proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană.
Teatrul Studenţesc Thespis invită publicul, la sfârșitul acestei săptămâni, la cea de-a XII-a ediţie a festivalului „24 de ore de teatru" la Timişoara, la Casa de Cultură a Studenţilor, pe strada pietonală Mărăşeşti şi în câteva spații cu specific cultural din urbe: Cuib D Arte, Rost, curtea clubului Aethernativ şi barja de pe Bega a clubului D arc. Festivalul sprijină candidatura oraşului Timişoara la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.
Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, în colaborare cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu Uniunea Artiștilor Plastici, cu Asociația Timișoreană de Fotografie, cu Petru Ilieșu – inițiator al conceptului Timișoara - Open Art City, și cu pictorul Mateas Marius Bolza organizează concursul de fotografie “Timișoara mea – locuri, oameni, momente”.
Dacă e marți, e muzică de orgă: cel de-al doilea concert al Festivalului Barocul în ipostaze contemporane le oferă timișorenilor încântarea de-a auzi partituri din vremea lui Bach, cântate de tineri organiști din Ungaria.
O emblemă a jazz-ului mondial, cu 7 premii Grammy câştigate şi 21 de nominalizări, artistul american Al Jarreau va concerta în luna iulie la Timişoara, în cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului Jazz TM care se va desfăşura în Piaţa Victoriei.
Pianistul Teo Milea a reuşit să umple, miercuri seara, „sufrageria muzicală” a Filarmonicii Banatul din Timişoara, după cum a numit el Sala Capitol. Şi-a încântat publicul „Pe clape albe... şi negre”, mărturisind, cu umoru-i caracteristic, că altele n-a găsit, a cântat şi a povestit, ca între prieteni, cum a ajuns să-şi compună piesele şi pe unde l-au purtat viaţa şi muzica, iar la final, după două ore bune, aplauze şi bisuri, s-a despărţit cu greu de fani. A fost un recital de pian sold out.

Dialoguri Sănătoase

Dr. Claudia Tîrziu, medic primar dermatolog, explică cum ne protejăm corect pielea de soare și în ce condiții bronzul poate fi periculos
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Claudia Tîrziu, medic primar dermatolog, explică de ce fotoprotecția este esențială în sezonul cald, care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le facem atunci când ne expunem la soare și cum putem preveni arsurile, îmbătrânirea prematură a pielii și riscul de cancer cutanat. Dr. Claudia Tîrziu vorbește și despre alegerea corectă a produselor cu SPF, protecția copiilor și semnele care ar trebui să ne trimită de urgență la un consult dermatologic.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 28 iulie 2026, în Timișoara?
Marți, 28 iulie, continuă Youth Summer Fest. Mai puteți participa la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.

Eveniment

VIDEO. Membru al clanului Cârpaci, urmărit internațional pentru trafic de persoane și organe, predat autorităților din Germania
Un membru al clanului Cârpaci, urmărit internațional pentru trafic de persoane în scopul prelevării și transplantului ilegal de organe, a fost predat autorităților din Germania, au anunțat reprezentanții Poliției Române.

Eveniment

Accident în Lugoj. O șoferiță a ajuns la spital după o coliziune în intersecție
O femeie în vârstă de 39 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs luni seară în Lugoj, la intersecția străzilor Cuza Vodă și Bucegi.

Sănătate

Ministerul Sănătății vrea să deblocheze peste 7.800 de posturi în spitale și la Ambulanță
Ministerul Sănătății propune deblocarea a peste 7.800 de posturi vacante din sistemul sanitar, măsura urmând să permită organizarea concursurilor pentru angajări în spitale și serviciile de ambulanță.

România

O nouă metodă de fraudă online. SMS-urile cu taxe de parcare ascund tentative de furt al datelor bancare
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă prin SMS, în care atacatorii se folosesc de presupuse taxe de parcare neachitate pentru a determina utilizatorii să își divulge datele bancare. 1

Ştiri din Timiș

Drumul dintre Moșnița Veche, Ghiroda și Centura de Sud intră în șantier. Contract de peste 5 milioane de euro
Consiliul Județean Timiș a semnat contractul pentru modernizarea drumului județean DJ 595E, care face legătura între Moșnița Veche, Ghiroda și Centura de Sud a Timișoarei. Lucrările, în valoare de peste 23,3 milioane de lei fără TVA, vor fi executate de Strabag România și au un termen de finalizare de șase luni. 2

Sănătate

Cinci oferte pentru modernizarea unei clădiri a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” Timișoara. Contractul depășește 10,5 milioane de lei
Cinci firme și asocieri au depus oferte pentru contractul de reabilitare a corpului C1 al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Investiția, estimată la peste 10,5 milioane de lei fără TVA, vizează modernizarea clădirii și creșterea eficienței energetice, fiind finanțată din fonduri europene. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici