După ce a intrat în finala orașelor din România pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, la Timișoara continuă pregătirile. Concret, în două luni, noul dosar de candidatură va trebui depus, iar în septembrie orașul de pe Bega va primi vizita juriului. Cei de la Asociația Timișoara Capitală Culturală spun că lucrurile decurg foarte bine, însă mai e de muncă. Mai mult, organizația are planuri pentru oraș chiar și în cazul în care Timișoara nu va câștiga prestigioasa distincție.
Festivaluri de film, de artă sau de teatru independent. Toate trebuie să se regăsească în activitatea culturală a Timișoarei. Spectatorii se plâng însă că proiectele din urbea de pe Bega sunt mai puține decât cele din alte orașe. În tot acest timp, ONG-urile și fundațiile încearcă din răsputeri să țină în viață festivalurile deja existente și, pe alocuri, să realizeze unele noi. Totuși, susțin organizatorii, în 2016 acest lucru a devenit mai greu ca oricând, pentru că fondurile primite de la primărie sunt foarte scăzute și împărțite prost.
Timișoara vrea să fie Capitală Culturală Europeană. Drumul a început, dar depinde cum va fi parcurs acest traseu pentru ca urbea de pe Bega să ajungă într-un final la această titulatură în anul 2021. Care sunt atuurile Timișoarei în această cursă și de ce ar mai avea nevoie pentru a fi o adevărată capitală europeană a culturii am vorbit cu Sorin Predescu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș.
Milodrag Konstantinovici face fotografii pe stradă din anul 2014. Îl vezi, zi de zi, prin centrul Timișoarei, cu aparatul la ochi, încercând să prindă un zâmbet sau o simțire a oamenilor pe care să o transpună în imagini. Am vorbit cu fotograful din stradă, poetul Milodrag Konstantinovici, despre Timișoara, despre frumusețea ei, avantajele ei, trecutul și viitorul acestui oraș care vrea să fie Capitală Europeană a Culturii. La peste 60 de ani, Milodrag Konstantinovici știe și Timișoara din tinerețe, dar și pe cea de acum, pe care o observă zi de zi...
Deși mai sunt luni bune până când va trebui prezentat cel de-al doilea dosar de candidatură al Timișoarei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, echipa TM2021 s-a apucat deja de treabă! Pentru ca dosarul să fie unul cât mai bine pregătit, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 va organiza o serie de întâlniri cu artiștii și cu specialiștii din domeniu pentru a pregăti candidatura.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 28 iulie 2026, în Timișoara?
Marți, 28 iulie, continuă Youth Summer Fest. Mai puteți participa la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.

Eveniment

VIDEO. Membru al clanului Cârpaci, urmărit internațional pentru trafic de persoane și organe, predat autorităților din Germania
Un membru al clanului Cârpaci, urmărit internațional pentru trafic de persoane în scopul prelevării și transplantului ilegal de organe, a fost predat autorităților din Germania, au anunțat reprezentanții Poliției Române.

Eveniment

Accident în Lugoj. O șoferiță a ajuns la spital după o coliziune în intersecție
O femeie în vârstă de 39 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs luni seară în Lugoj, la intersecția străzilor Cuza Vodă și Bucegi.

Sănătate

Ministerul Sănătății vrea să deblocheze peste 7.800 de posturi în spitale și la Ambulanță
Ministerul Sănătății propune deblocarea a peste 7.800 de posturi vacante din sistemul sanitar, măsura urmând să permită organizarea concursurilor pentru angajări în spitale și serviciile de ambulanță.

România

O nouă metodă de fraudă online. SMS-urile cu taxe de parcare ascund tentative de furt al datelor bancare
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă prin SMS, în care atacatorii se folosesc de presupuse taxe de parcare neachitate pentru a determina utilizatorii să își divulge datele bancare. 1

Ştiri din Timiș

Drumul dintre Moșnița Veche, Ghiroda și Centura de Sud intră în șantier. Contract de peste 5 milioane de euro
Consiliul Județean Timiș a semnat contractul pentru modernizarea drumului județean DJ 595E, care face legătura între Moșnița Veche, Ghiroda și Centura de Sud a Timișoarei. Lucrările, în valoare de peste 23,3 milioane de lei fără TVA, vor fi executate de Strabag România și au un termen de finalizare de șase luni. 2

Sănătate

Cinci oferte pentru modernizarea unei clădiri a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” Timișoara. Contractul depășește 10,5 milioane de lei
Cinci firme și asocieri au depus oferte pentru contractul de reabilitare a corpului C1 al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Investiția, estimată la peste 10,5 milioane de lei fără TVA, vizează modernizarea clădirii și creșterea eficienței energetice, fiind finanțată din fonduri europene. 1

România

Atacul cibernetic asupra ANCPI: sistemul e-Terra nu are încă termen de repornire
La aproape două săptămâni de la atacul cibernetic care a afectat Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), autoritățile anunță că sistemul informatic e-Terra este în continuare în curs de reconstrucție și nu există, deocamdată, o dată certă pentru reluarea serviciilor. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici