Toată lumea este cu ochii pe Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, inclusiv politicienii. A fost făcută publică încă o scrisoare deschisă cu subiectul TM2021. Candidatul USR PLUS la Primăria Timișoara cere președintelui Consiliului Director să deschisă ușa asociației spre mediul cultural și spre oameni.
Fostul Cinematograf „Arta” din zona Iosefin va deveni un hub cultural în următorii doi-trei ani, chiar dacă acum arată ca o ruină ce nu mai poate fi salvată. Teatrul Maghiar a primit fonduri și de la Primăria Timișoara și de la Guvernul Maghiar pentru a începe lucrările la clădirea ridicată în urmă cu 100 de ani, dar se vor accesa și fonduri europene.
Măcinată de conflicte interne, conflicte externe, lipsa banilor care a dus la neplata salariilor unor angajați chiar și de cinci luni, Asociația Timișoara 2021 – Capitală Culturală Europeană este în pragul unui dezastru, cu șase luni înainte de termenul inițial pentru preluarea titlului. Miercuri seara, după o ședință maraton a membrilor Boardului de Conducere, aceștia au reușit să constate că, într-adevăr, lucrurile nu merg bine și trebuie schimbat ceva, dar la o ședință viitoare...
O mână de artiști (organizatori de evenimente, pictori, actori etc.) și oameni de cultură s-au adunat miercuri după-amiază în fața sediului Asociației Timișoara 2021 Capitală Culturală Europeană pentru a purta o discuție și, în același timp, pentru a trage un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă acest proiect. La întâlnire au descins mai mulți polițiști și jandarmi, care i-au legitimat pe cei prezenți.
Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană trebuie să ajungă „să fie sub controlul primăriei”. O spune primarul, care nu crede în scrisorile de protest lansate în spațiul public și consideră că „săgețile” îi sunt destinate lui. Se declară de acord cu amânarea proiectului, însă crede că 2023 e mult prea departe.
Problemele de la Asociația TM2021 sunt departe de a-și găsi rezolvarea. A mai apărut o scrisoare de protest, cu tot cu o invitație la o „discuție constructivă” lângă sediul asociației, după scrisoarea semnată de angajații acesteia, care nu își mai primiseră salariile de patru luni. Nimeni nu-și asumă această nouă acțiune de protest în care se vorbește despre „impostori culturali”.

Capitală Culturală

„Povești din vecini” aduce istoria, muzica și distracția în Calea Lipovei, de Ziua Independenței
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează duminică, 10 mai, o nouă ediție a evenimentului „Povești din vecini”, care va avea loc pe terenul Poliției de Frontieră din Calea Lipovei. Manifestarea, devenită deja o tradiție în cartierele orașului, propune un program complex dedicat întregii familii, cu activități culturale, sportive, istorice și artistice.

România

Șoc în lumea televiziunii: actorul Ioan Isaiu a murit fulgerător la 56 de ani
Actorul Ioan Isaiu, cunoscut din mai multe seriale și telenovele românești, a murit subit la vârsta de 56 de ani. Vestea dispariției sale a șocat lumea artistică și pe admiratorii care l-au urmărit în producții de succes ale televiziunii românești.

Ştiri din Timiș

Primăria Moravița anunță controale și amenzi pentru localnicii care nu își întrețin terenurile
Primăria comunei Moravița a anunțat că, în cursul zilei de vineri, 8 mai, au fost efectuate verificări în toate cele patru localități aparținătoare comunei – Moravița, Stamora Germană, Gaiu Mic și Dejan – pentru identificarea terenurilor și spațiilor neîngrijite.

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișoara sărbătorește Ziua Europei prin parade, concerte și evenimente dedicate comunității
Orașul nostru a marcat în acest an Ziua Europei printr-un amplu program desfășurat pe parcursul zilelor de 8 și 9 mai, în principalele piețe din centrul orașului – Piața Libertății, Piața Unirii și Piața Sfântul Gheorghe. Organizatorii au pregătit spectacole artistice, activități sportive, demonstrații ale instituțiilor de ordine publică și momente educative dedicate tuturor categoriilor de vârstă.

Sănătate

Ambulatoriu nou și modern la Spitalul „Louis Țurcanu” Timișoara. Servicii pediatrice integrate din 11 mai
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara anunță deschiderea Ambulatoriului Integrat începând cu data de 11 mai, într-o nouă locație modernă, situată în clădirea recent construită de pe strada Doctor Liviu Gabor.

Eveniment

Accident pe DJ 682, între Saravale și Sânnicolau Mare. Un șofer a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă pe DJ 682, între localitatea Saravale și orașul Sânnicolau Mare, după ce două autoturisme au intrat în coliziune.

România

România aduce inteligența artificială în justiție. Primul acord național pentru „Just.AI”
România a lansat primul cadru național de cooperare privind utilizarea inteligenței artificiale în justiție, în cadrul Forumului „Just.AI”, organizat la inițiativa președintelui Nicușor Dan. Instituțiile din sistemul judiciar, alături de experți și parteneri europeni, au semnat un memorandum pentru dezvoltarea unor reguli și standarde privind integrarea responsabilă a AI în justiție. Primele rapoarte și propuneri sunt așteptate până în octombrie 2026, iar un plan național de acțiune va fi prezentat în 2027. 3

România

Ilie Bolojan, mesaj de Ziua Europei: „România trebuie să aleagă între valorile europene și sistemul privilegiilor”
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, de Ziua Europei, că apartenența României la valorile și parteneriatele europene trebuie protejată. El a criticat sistemele bazate pe privilegii și influență moștenite din comunism și a susținut că reformele sunt necesare pentru modernizarea țării. La final, Bolojan le-a mulțumit celor care susțin valorile democratice și europene. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici