Sunteți așteptați la Opera Națională Română din Timișoara. Din repertoriul lunii aprilie fac parte „Madama Butterfly”, „Cânt și Cuvânt în Baroc II” și „Gianni Schicchi”. La finalul lunii va avea loc un spectacol aniversar, care va marca 75 de ani de la primul spectacol al Operei Naționale Române din Timișoara.
„Oameni. De vânzare” este un spectacol scris și regizat de Carmen Lidia Vidu, care va avea premiera la Teatrul German din Timișoara pe 14 aprilie. Sunteți așteptați la un spectacol care îndreaptă privirile, „în special pe cele ale generațiilor tinere, înspre ideologia inumană și cinică a comunismului”.
Festivalul - Concurs Lada cu Zestre ajunge anul acest la cea de-a XV-a ediție. Sunteți așteptați în weekend la Giarmata Vii să vă bucurați de jocuri și cântece autentice bănățene, grai bănățean, meșteșuguri, artă populară și expoziții de gastronomie tradițională bănățeană. „Lada cu Zestre” se mută apoi în Checea, Voiteg și Giarmata.
Bookfest este locul unde se adună toți iubitorii de literatură din Timișoara și nu numai. Scriitorul timișorean Robert Șerban își lansează în cadrul ediției din acest an volumul de poezie „ce rămâne din viață”, dar și volumul de povestiri „Oameni în trening”. Marea surpriză este cartea de interviuri „Numai copilăria e glorioasă”.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat joi seara că Guvernul va susține în Parlament menținerea obligației ca declarațiile de avere să fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI), în cadrul dezbaterilor privind reforma instituției.
România
Legea salarizării în sistemul public nu este încă finalizată și cel mai probabil nu va fi dezbătută în sesiunea extraordinară a Parlamentului de săptămâna viitoare
Mapamond
Guvernul spaniol pregătește noi restricții privind consumul de tutun și utilizarea țigărilor electronice. Un proiect de lege prevede interzicerea fumatului pe terasele restaurantelor și cafenelelor, pe plaje și în mai multe spații publice în aer liber, în cadrul unei strategii de reducere a consumului de tutun și de protejare a sănătății populației.
Ştiri din Timiș
Primăria Ghiroda a semnat contractul de execuție pentru amenajarea unui nou sens giratoriu la limita dintre Ghiroda și Remetea Mare, investiție care include și realizarea unei porțiuni din drumul colector de pe Calea Lugojului.
Sănătate
Spitalul pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a finalizat un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de peste 14,3 milioane de lei. Investiția a vizat extinderea și modernizarea secției de terapie intensivă neonatală, îmbunătățirea programelor de screening pentru nou-născuți și amenajarea unui centru regional pentru pregătirea medicilor și asistenților medicali care îngrijesc pacienți critici.
Eveniment
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au efectuat joi, 23 iulie, cinci percheziții domiciliare într-un dosar care vizează presupuse fraude cu material lemnos.
Eveniment
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au trimis în judecată bărbatul acuzat că, în luna mai, a înjunghiat două persoane în Parcul Pădurice din Timișoara. Una dintre victime a fost rănită grav, iar anchetatorii susțin că leziunile suferite i-au pus viața în pericol, motiv pentru care inculpatul va fi judecat pentru tentativă de omor și loviri sau alte violențe.
2
Turism
Timișul și Timișoara au fost promovate în inima Europei, prin expoziția „Județul Timiș. Timișoara – tradiție, inovație și oportunități”, al cărei vernisaj a avut loc luni, 20 iulie, la Bruxelles. Evenimentul a fost organizat de Ambasada României în Regatul Belgiei, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Visit Timiș și Visit Timișoara.