Deputatul PSD Alfred Simonis a transmis vineri, într-o conferință de presă, că Ministerul Culturii a virat prima tranșă de bani pentru programele necesare proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană. Totuși, acest lucru se întâmplă în noiembrie, la scurt timp înainte de deschiderea oficială a TM2023.
Rezultatul celei de-a XII-a ediții a Atelierului de Creație de la Gărâna, județul Caraș-Severin, poate fi admirat pe simezele Bastionului Theresia din Timișoara. Muzeul Național al Banatului în colaborare cu Fundația Herczeg și cu sprijinul Consiliul Județean Timiș vă invită să admirați expoziția „Gărâna 2022 - Atelier de Creație”.
Program bogat la Zilele culturii sârbe. Evenimentul, care va avea loc în perioada 2-30 noiembrie, este organizat de Uniunea Sârbilor din România împreună cu Consulatul General al Republicii Serbia la Timişoara. Sprijinul financiar este oferit de Ministerul Culturii, Departamentul pentru Relaţii Interetnice și Ministerul Culturii și Informației al Republicii Serbia.
La Muzeul Catedralei Mitropolitane din centrul Timișoarei va avea loc joi, 3 noiembrie, la ora 18.00, deschiderea expoziției „Împletire”. Organizată de Mitropolia Banatului împreună cu Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Timișoara, și curatoriată de Maria Pașc, expoziția reunește lucrări de pictură, sculptură, grafică și ceramică.
Utile
Joi, 23 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi, 23 iulie, începe Lavanda Fest în Piața Libertății. Mai puteți merge la film sau la expoziții.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Eveniment
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.
1
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.