Violonista olandeză Rosanne Philippens va urca vineri, 7 aprilie, de la ora 19, pe scena Sălii Capitol alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul, sub bagheta dirijorului Róbert Farkas. Spectatorii vor avea ocazia să asculte acordurile unei minunate viori „Barrere” Stradivarius din anul 1727.
Din 29 decembrie 2022 până în 2 ianuarie 2023, Festival of Lights a adus la Timișoara o călătorie în lumea artei tehnologice și a atras zeci de mii de persoane interesate. Pentru cea de-a doua ediție a evenimentului, finanțatorul acestuia, Consiliul Județean Timiș (CJT) ne cere părerea. Printr-un simplu formular trimis online, vă puteți spune părerea despre data la care ar trebuie să se deruleze manifestarea, însă puteți face și propuneri de instalații care să fie expuse.
Kunsthalle Bega prezintă expoziția „Diferite grade de libertate”, pe care vă invită să o descoperiți inclusiv prin intermediul unui tur ghidat cu Diana Marincu și artiști din expoziție, sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 19:00. Până atunci, și după acest moment, expoziția poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 12:00 -18:00, până în data de 1 iulie.
Au fost discuții contradictorii care au durat zeci de minute, miercuri, atât în ședința reunită a comisiilor de specialitate ale Consiliului Județean Timiș (CJT), cât și în plen. Mărul discordiei: acțiunile cultural-artistice care nu au fost cuprinse în programul TimCultura de anul acesta. Printre evenimentele respinse de comisia de jurizare se numără și Concertul din Peștera Românești.
Unul dintre cele mai bune festivaluri ce are loc an de an în Timiș este Ceau Cinema!. Însă juriul care a decis ce evenimente vor fi finanțate din bani publici prin intermediul Programului TimCultura al Consiliului Județean Timiș este de altă părere. Reprezentații Ceau Cinema! se plâng că, deşi au solicitat comisiei de jurizare, nu au primit formularele de evaluare, pentru a vedea observaţiile membrilor.

Eveniment

Bărbat urmărit internațional, prins în trafic de polițiștii din Timișoara după ce a vrut să fugă de ei
Vineri seara, un bărbat a fost urmărit de polițiști după ce a schimbat brusc direcția de deplasare la vederea echipajului de poliție.

Eveniment

Patru maimuțe transportate ilegal, găsite la controlul de frontieră în Timiș
Polițiștii de frontieră de la Moravița au descoperit patru primate transportate fără documente legale într-un autoturism înmatriculat în Ucraina la un control. 3

Ştiri din Timiș

Șinele de tramvai, mai silențioase. STPT pune din august în funcțiune un echipament mult-lăudat
După zeci de ani în care șinele de tramvai au fost întreținute fără echipamente dedicate, STPT începe din august frezarea a 30 de kilometri de linii, pentru reducerea zgomotului și vibrațiilor. 4

Eveniment

Accident cu două persoane rănite aproape de Timișoara
Sâmbătă dimineața, pompierii au intervenit în urma unui accident rutier produs în localitatea Sinersig.

Cinema

Regina Maria, Regele Mihai și Nicolae Ceaușescu ajung pe marele ecran la Timișoara. Proiecțiile sunt gratuite
Cinema Timiș găzduiește, în 1 și 2 august, un maraton de documentare dedicate unor figuri marcante din istoria României. Veți putea urmări gratuit filme despre Regina Maria, Regele Mihai și Nicolae Ceaușescu, în cadrul Turneului Național de Educație Istorică.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 18 iulie
Sâmbătă, 18 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 iulie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 18 iulie, începe Rebellion Strength Festival la Muzeul Satului Bănățean. Are loc Timişoara Triathlon și continuă Festivalul Ceau, Cinema! cu proiecții speciale. Mai puteți participa la diverse ateliere sau vizitați expoziții.

Mapamond

A murit „doamna cu porumbei” din Home Alone. Brenda Fricker, câștigătoare de Oscar, avea 81 de ani
Actrița irlandeză Brenda Fricker, laureată a premiului Oscar pentru rolul din „My Left Foot” și cunoscută publicului din „Home Alone 2”, a murit la vârsta de 81 de ani. Anunțul a fost făcut de agentul său, potrivit BBC, citat de HotNews.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici