Aceasta este ultima săptămână în care publicul mai poate vizita expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, anunță Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT). Cele 100 de piese de patrimoniu din prestigioase muzee italiene vor mai putea fi admirate în Palatul Baroc până la data de 3 mai 2026. În ultimele 3 zile ale expoziției, muzeul organizează tururi ghidate.
În urmă cu exact 79 de ani, la Timișoara avea loc spectacolul inaugural al Operei, cu opera Aida, titlu verdian care a deschis, duminică seara, cea de-a 50-a ediție a Festivalului Internațional Timișoara Muzicală. Dacă în 27 aprilie 1947 spectacolul se transmitea și în Piața Operei, prin megafoane, aseară evenimentul care a avut-o în prim-plan pe soprana georgiană de celebritate mondială Anita Rachvelishvili a fost proiectat live pe ecran, în Piața Operei. Pentru a marca aniversarea, astăzi, la Operă au loc, din oră în oră, tururi ghidate, iar călăuze vor fi chiar artiștii scenei lirice.
Povești eroice, povești mitice, romantice, fantastice, le-a „spus” orchestra Filarmonicii Banatul sutelor de spectatori care au ales să celebreze vineri seara, în sala Capitol, opera melancolicului poet Nikolaus Lenau. Propria sa versiune a dramei „Faust”, scrisă cu exact 190 de ani în urmă, a dat nota de atmosferă programului muzical extrem dens propus de dirijorul Gabriel Bebeșelea. Invitata concertului a fost pasionala violonistă Leticia Moreno, cu o partitură rar audiată în sălile de concert din România. Duminică, la Filarmonică bat tobele!
Cu doar o zi înainte de inaugurarea celui de-al 50-lea Festival Internațional Timișoara Muzicală, Ministerul Culturii anunță public numirea sopranei Mihaela Marcu în funcția de director general interimar. Ediția semicentenară Festivalului Timișoara Muzicală începe duminică seara, cu opera „Aida”, eveniment care o aduce pentru prima dată pe o scenă din România pe mezzosoprana de celebritate mondială Anita Rachvelishvili.
Muzeul Național al Banatului anunță deschiderea unei expoziții de amploare dedicate universului feminin din Antichitate, realizată în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul de Istorie a Moldovei, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.
Doi dintre cei mai valoroși și admirați artiști ai folclorului din Banat și România, Nicoleta Voica și Vasile Conea, vor fi protagoniștii unui eveniment special al Școlii de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul și tinerii aspiranți la o carieră artistică vor avea prilejul să descopere povești de viață, momente artistice și experiențe care au marcat carierele lor excepționale. Accesul spectatorilor va fi liber. 

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 26 august 2026, în Timișoara?
Miercuri, 26 august, puteți participa la ateliere, să mergeți la un recital orgă și vioară sau la film.

Mapamond

Focar record de salmonella în Belgia. Peste 300 de persoane s-au îmbolnăvit
Un focar record de salmonella în Belgia a infectat cel puțin 306 de persoane după consumul unor ouă contaminate. Aproximativ 2 milioane de ouă au fost distribuite în Belgia și Luxemburg, iar autoritățile au retras produsele și au închis ferma din Flandra. Numărul cazurilor ar putea fi însă mai mare, iar până acum nu au fost raportate decese.

Mapamond

Doliu în lumea muzicii: Dolly Parton a murit la 80 de ani
Dolly Parton, legendă a muzicii country, a murit pe 25 august, la vârsta de 80 de ani. Cu o carieră de peste șase decenii, artista a avut numeroase hituri, printre care „I Will Always Love You”, și a avut succes și în cinema și televiziune. A fost inclusă în Country Music Hall of Fame și Rock & Roll Hall of Fame și a primit șapte premii Grammy. Ultimul său album, „Rockstar”, a fost lansat în 2023.

Ştiri din Timiș

Focarul de pestă din Tomnatic, stins oficial. Restricțiile rămân în vigoare în tot județul Timiș
Focarul de pestă a micilor rumegătoare din localitatea Tomnatic, județul Timiș, a fost declarat oficial stins marți, 25 august. Autoritățile mențin însă restricțiile privind circulația ovinelor și caprinelor pe întreg teritoriul județului până la 10 octombrie 2026. 1

Eveniment

Furtuna face ravagii la Lugoj: copaci căzuți, acoperișuri smulse și mașini avariate
Furtuna cu Cod portocaliu a afectat municipiul Lugoj, unde pompierii ISU Timiș au intervenit la patru solicitări: doi copaci căzuți și materiale de construcții desprinse de pe acoperișurile a două blocuri. Într-un caz, două autoturisme au fost avariate. ISU Timiș a mobilizat echipajele și monitorizează situația din teren. 1

Ştiri din Timiș

E oficial! Păcănelele, interzise în toată Timișoara
Consilierii locali din Timișoara au aprobat interzicerea jocurilor de noroc pe raza orașului. Excepție fac agențiile Loteriei Române, care își pot continua activitatea, iar sălile existente vor rămâne deschise până la expirarea autorizațiilor. 7

Eveniment

Alertă meteo în Timiș! Cod portocaliu de furtuni, vijelii și grindină
ANM a emis marți, 25 august, o avertizare cod portocaliu de furtuni pentru mai multe localități din județele Timiș, Arad și Hunedoara, valabilă până la ora 18:40. Sunt prognozate ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și grindină.

Ştiri din Timiș

Produse de curățenie profesionale vs. produse pentru uz casnic: care sunt diferențele
La prima vedere, un detergent este un detergent, indiferent dacă îl folosești acasă sau într-un spațiu comercial. În realitate, diferențele dintre produsele profesionale și cele destinate uzului casnic sunt semnificative și influențează direct rezultatele. De la concentrație la randament și de la certificări la costuri pe utilizare, cele două categorii răspund unor nevoi diferite. Înțelegerea acestor diferențe ajută atât administratorii de spații comerciale, cât și consumatorii obișnuiți să aleagă corect.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici