Companii cu renume în peisajul teatral autohton, precum Reactor (Cluj), Auăleu (Timișoara), Bis Teatru (Sibiu), Teatrul de Artă și Centrul Replika (București) vor împărți scenele festivalului cu cei mai tineri actori: adolescenții de la Fabrica de Teatru din Sibiu și cei de la Asociația Ferentari (Proiect PlayHood). Anul acesta, ediția cu numărul 13 va avea loc la Sibiu și la Timișoara, ca parte din Programul cultural național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
Patru zile și 12 evenimente culturale cu un public țintă, format preponderent din copii și tineri. La prima ediție a Galactic Tick Festival cei prezenți vor avea parte de expoziții de pictură și artă sacră, activități de tip flashmob, pictură pe față, teatru senzorial, ateliere de povești, paradă de modă pentru copii, dansuri, ateliere de modelaj în zahăr, ateliere de prim-ajutor, concert de muzică electronică.
Vineri, 18 august, de la ora 18.30, sunteți așteptați în Cazarma U din Piața Mărăști să luați loc la masa la care sculptura marelui Constantin Brâncuși se va oferi ascultătorilor în poveștile Laurei West. Aceasta este profesor Fulbright la Universitatea de Vest din Timișoara și va fi gazda unei călătorii extraordinare în opera marelui sculptor, într-un eveniment unic, în cadrul proiectului după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după.
Ziua Internațională a Tineretului poate fi petrecută în acest weekend într-un mediu incluziv, în conexiune cu diferitele comunități din oraș. Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) invită timișorenii, în Parcul Central din Timișoara, la o serie de ateliere artistice, educaționale și experimentale, dedicate conștientizării dificultăților cu care se confruntă persoanele în situație de risc și cu dizabilități și menite să dezvolte grija față de cei din jur și de mediu, solidaritatea și dialogul intergenerațional și intercultural.

Ştiri din Timiș

Prof. univ. dr. Margit Șerban ar putea deveni Cetățean de Onoare al Județului Timiș. Propunerea, în dezbatere publică
Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională proiectul de hotărâre prin care prof. univ. dr. Margit Șerban ar urma să primească titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Timiș”. Până în 27 iulie, timișenii pot transmite propuneri și observații privind această inițiativă.

Ştiri din Timiș

Bârnă cu bârnă, spre o nouă viață. O casă tradițională din Gârliște a ajuns la Muzeul Satului Bănățean
Una dintre cele mai vechi case tradiționale din Banatul Montan a fost salvată și adusă la Timișoara. Muzeul Satului Bănățean a finalizat demontarea și translocarea gospodăriei din localitatea Gârliște, județul Caraș-Severin, într-o amplă operațiune la care au participat muzeografi, arhitecți și studenți. După restaurare, construcția va fi reconstruită în incinta muzeului și va completa patrimoniul dedicat arhitecturii tradiționale din Banat.

Lugoj

Se închide circulația pe Splaiul Tinereții din Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru restricții importante de circulație. Începând de luni, 20 iulie, circulația va fi închisă complet pe un tronson al Splaiului Tinereții, unde Primăria demarează una dintre cele mai ample investiții de regenerare urbană din ultimii ani.

Capitală Culturală

Vacanță cu joacă și lecții despre natură la Muzeul Apei din Timișoara
Copiii care își petrec vacanța de vară în Timișoara au ocazia să învețe prin joacă despre protejarea mediului și importanța apei.

Ştiri din Timiș

Schimb de replici între Simonis și Romocean pe tema mutării păcănelelor. CJT oferă 5 hectare lângă centură, primăria le refuză
La o zi după dezbaterea tensionată privind mutarea sălilor de jocuri de noroc, disputa s-a mutat în mediul online. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că pune la dispoziția Primăriei Timișoara un teren de 5 hectare, iar viceprimarul Paula Romocean a respins imediat propunerea. UPDATE. Încă o replică din partea conducerii CJT.

Ştiri din Timiș

Parc auto rulate Timișoara: cum alegi o mașină second hand verificată
Într-un parc auto de mașini rulate din Timișoara, alegerea corectă începe cu informațiile disponibile despre fiecare exemplar, nu doar cu marca, anul sau aspectul exterior. O mașină second hand verificată trebuie analizată prin raportare la istoricul cunoscut, starea tehnică actuală, comportamentul la test drive și costurile care urmează după cumpărare. Parcurgând acești pași în ordine, poți compara realist mai multe variante și poți decide pe baza unor date concrete.

România

Ministrul Radu Miruță a semnat contractele pentru cele 12 elicoptere și 12 radare prin programul SAFE. Livrările încep anul viitor
România a semnat contractele pentru achiziția a 12 elicoptere Airbus și 12 radare Thales, prin programul european SAFE. Primul radar va fi livrat în aproximativ 11 luni, iar elicopterele vor începe să ajungă după puțin peste trei ani. 1

Utile

Noi restricții de trafic în Timișoara. Încep lucrări care vor dura până la sfârșitul anului
Șoferii și pietonii din Timișoara vor întâmpina noi restricții de circulație începând de luni, 20 iulie. Lucrările la rețeaua de gaze, asfaltările și investițiile feroviare vor afecta traficul în mai multe zone ale orașului.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici