14 profesori din școlile timișorene au desfășurat proiecte prin care și-au îndemnat copiii de la clasă să adopte un consum responsabil, să mănânce sănătos și să se gândească la comportamentul lor de consum pe termen lung. Proiectul „La Pas” a desfășurat mai multe proiecte sub egida „Educație pentru Schimbare”, la care au participat peste 900 de copii.
Expoziția „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, găzduită de către Muzeul Național de Artă din Timișoara, a stârnit interesul a zeci de mii de vizitatori din țară și străinătate. Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, instituție care a finanțat expoziția, a anunțat că vom avea parte de un maraton în decembrie și altul în ianuarie.
Programul cultural „Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii” a ajuns la final. Joi seară, la cel mai nou cinematograf al orașului, Cinema Timiș, a fost organizată Gala Comunității Timișoara 2023. Scopul evenimentului a fost adunarea laolaltă a comunității locale și a oamenilor care au contribuit la acest an memorabil, respectiv încărcarea cu energie pentru anul ce urmează, prin intermediul unor montaje video, concerte și cine-concerte.
Programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se închide cu evenimentul „Timișoara 2023 la nesfârșit”, programat pentru perioada 7-10 decembrie. Pentru buna organizare a evenimentului au fost luate o serie de măsuri temporare, printre care ridicarea teraselor și impunerea unor restricții de trafic în zona centrală. Pentru a facilita accesul, transportul în comun este gratuit zilele acestea.
Institutul Cultural Român de la Budapesta a organizat marți un eveniment special, în parteneriat cu Asociația TM2023, pentru a marca 34 de ani de la declanșarea Revoluției din 1989. Participanții s-au bucurat de o expoziție de fotografii de la marele eveniment, dar și de un concert duo de chitară, alături de vin fiert și ciocolată caldă.
Ştiri din Timiș
Primarul orașului Gătaia, Raul Cozarov, a anunțat, joi, semnarea contractului pentru începerea lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș. Proiectul prevede asfaltarea a 6,8 kilometri de străzi.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș organizează o licitație publică pentru închirierea unui spațiu comercial din Bastionul Theresia din Timișoara, aflat în proprietatea publică a județului. Potrivit instituției, este vorba despre un spațiu situat în Corpul C al bastionului, cu o suprafață de 317,03 metri pătrați, la care se poate adăuga, la cerere, o suprafață de 60 de metri pătrați în exterior, destinată amplasării de mobilier urban sezonier.
Ştiri din Timiș
După aproape un an de blocaje birocratice și o dispută cu Direcția pentru Cultură, Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru noua Pasarelă a Îndrăgostiților. Demolarea vechiului pod și începerea lucrărilor sunt anunțate pentru această vară.
4
Mapamond
Guvernul britanic a anunțat că va interzice accesul copiilor sub 16 ani la principalele platforme de socializare începând din primăvara anului 2027, măsură care ar urma să intre în vigoare dacă va fi votată de Parlament. Potrivit BBC, autoritățile pregătesc și măsuri suplimentare pentru adolescenții de 16 și 17 ani, printre care limitarea accesului la rețelele sociale pe timpul nopții și dezactivarea implicită a unor funcții considerate adictive.
Ştiri din Timiș
Sezonul alergiilor provocate de polen este departe de a se fi încheiat, iar în această perioadă polenul de pelin se află la niveluri ridicate inclusiv în Timișoara. Potrivit prognozei MeteoRadar, indicele pentru polenul de pelin se menține la valori ridicate și în zilele următoare, cu o ușoară scădere sâmbătă, urmată de o revenire la nivel ridicat duminică.
3
Mapamond
Meta testează ochelari inteligenți care ar putea înregistra continuu ce vede și aude utilizatorul, pentru ca AI-ul să creeze o „memorie digitală” a întregii zile. Proiectul reflectă direcția în care se îndreaptă industria tech: asistenți AI prezenți permanent, dincolo de smartphone.
Ştiri din Timiș
Jimbolia se pregătește de sărbătoare. Cea de-a 27-a ediție a Zilelor Jimboliene va avea loc în perioada 24-26 iulie, iar organizatorii au pregătit trei seri de spectacole, cu artiști consacrați, muzică pentru toate gusturile și momente dedicate tradițiilor locale.
Turism
Grecia rămâne una dintre destinațiile preferate de vacanță ale timișenilor, iar una dintre întrebările care apar înainte de plecare e dacă este mai bine să plătească cu cardul sau să aibă bani în numerar. Răspunsul este simplu: cel mai sigur este să le folosiți pe amândouă.