tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Capitală Culturală
PROGRAM. 1 Iunie la Timișoara. Un oraș întreg devine loc de joacă de Ziua Copilului

PROGRAM. 1 Iunie la Timișoara. Un oraș întreg devine loc de joacă de Ziua Copilului

De Amalia Kui
la 29 May 2025 09:00 Reactualizat la: 31 May 2025 21:13

PROGRAM. 1 Iunie la Timișoara. Un oraș întreg devine loc de joacă de Ziua Copilului

foto: pexels.com
29 May 2025 09:00 Reactualizat la: 31 May 2025 21:13
Ziua Copilului face din Timișoara un tărâm al poveștilor, jocului și bucuriei. În perioada 31 mai – 2 iunie, cei mici și familiile lor sunt invitați să participe gratuit la zeci de activități organizate în mai multe zone ale orașului – din Parcul Copiilor și până la Muzeul Satului sau Cinema Victoria. Petreceri cu spumă, spectacole, ateliere, filme în aer liber, concerte și curse cu vaporașul sunt doar câteva dintre surprizele pregătite pentru a sărbători copilăria.
Scris de Amalia Kui - Ziua Copilului face din Timișoara un tărâm al poveștilor, jocului și bucuriei. În perioada 31 mai – 2 iunie, cei mici și familiile lor sunt invitați să participe gratuit la zeci de activități organizate în mai multe zone ale orașului – din Parcul Copiilor și până la Muzeul Satului sau Cinema Victoria. Petreceri cu spumă, spectacole, ateliere, filme în aer liber, concerte și curse cu vaporașul sunt doar câteva dintre surprizele pregătite pentru a sărbători copilăria.

Trimite articolul

X

Cireșar în Parcul Copiilor

Ziua de 1 Iunie scoate mereu în evidență magia copilăriei. Anul acesta, „Cireșarul” din Parcul Copiilor va transforma două zile obișnuite de weekend într-un maraton de joacă și bucurie.

Astfel, pe cei mici și pe părinții lor îi așteaptă petreceri cu spumă, spectacole de teatru care îi vor purta în lumi fantastice, dansuri, ateliere, tobogane, filme în aer liber și alte atracții de neratat.

Noutatea acestei ediții este reprezentată de „Plaja din oraș”, un concept care transformă Amfiteatrul din Parcul Copiilor într-o adevărată oază de vară. Aici vor avea loc sesiuni de zumba kids, petreceri cu spumă și activități interactive pe nisip. Atmosfera va fi întreținută de DJ, muzică live. În fiecare seară, plaja se va transforma într-un cinematograf în aer liber, cu proiecții de filme pentru întreaga familie.

În plus, duminică, 1 iunie, între orele 11 și 20, vaporașul „Cireșar” îi va plimba gratuit pe copii și părinți pe Bega, din stația Vasile Pârvan, de la podul Michelangelo, până spre Uzina de Apă și înapoi.

Sâmbătă, 31 mai

ora 10:30 – CIREȘAR POPULAR: Parada costumelor populare purtate de copii, însoțiți de Zâna cu altițe

Scenă – Michelangelo

  • ora 11 – Spectacol susținut de Ansamblul „Timișul” Tineret și ansamblurile folclorice de copii ale minorităților din Banat

Scena din Parc

  • ora 10 – „Ariciul”, Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin

  • ora 11 – „Prâslea cel voinic și merele de aur”, Puppet Mania

  • interval 13 – 18 – Momente artistice: Dancing Stars Team, Școala de Muzică „Ramona Iatan”, Emotion, Icoane bănățene, trupa de dans a Liceului Waldorf, Extrem, MRB School, GMT & Sergiu Simionese, The Dancers, Anne Dance Studio

Amfiteatru – Plaja din oraș

  • ora 11 – Zumba for kids

  • ora 12 – Spuma light party

  • ora 13 – DJ Bosch

  • ora 17 – „Aventuri din deșertul Sahara”, Teatru pentru Tine

  • ora 18 – DJ Bosch

  • ora 20 – Cinema în aer liber: „Vulpea și iepurașul salvează pădurea”

    • Într-o zi, Vulpea și Iepurașul descoperă că Bufnița a dispărut. Împreună cu prietenii lor, pornesc în căutarea acesteia prin pădure, dar dau peste un lac uriaș care nu fusese acolo înainte. Ar putea apariția neașteptată a lacului să aibă de-a face cu dispariția Bufniței?

Duminică, 1 iunie 2025

Scenă – Michelangelo

  • ora 10 – Momente artistice: Top Dance, Active Dance Studio, Incubatorul de Arte, Denisse Ballet School, Școala de Canto „Diana Matei”, Magnum Team, Image Club & ARTonic

  • ora 18 – „Petrică și lupul”, de Serghei Prokofiev
    Interpretează: orchestra „Cantabile”
    Dirijor: Radu Zaharia
    Povestitor: Roxana Zaharia

    • Basmul simfonic „Petrică și Lupul” este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Serghei Prokofiev, care nu trebuie să lipsească din educația muzicală a celor mici. Personajele sunt întruchipate de instrumente muzicale: vrăbiuța este interpretată de flaut, rățoiul – de oboi, pisica – de clarinet, lupul – de cornul francez… Petrică este vioara, iar glasul sfătos al Bunicului este redat de fagot. O poveste minunată, însuflețită de muzică, păpuși mânuite de actorul Ionuț Pîrvulescu și de un povestitor, care ne ajută să înțelegem totul mai bine.

Scena din Parc

  • ora 9 – „Pitishow” în direct (partener media: Radio Timișoara)

  • ora 10 – „Secretele barzilor”, Peregrinii

  • ora 13 – Momente artistice: Black Swan, Mini Mini Reflex, Școala „Elias Meici”, Clopoțeii Sfântului Nicolae, Beg Art, Rok Art, The Dancers, Dinamic Dance

Amfiteatru – Plaja din oraș

  • ora 11 – Radio Vacanța (partener media: Radio România Reșița)

  • ora 12 – Spuma light party

  • ora 13 – Radio Vacanța (continuare)

  • ora 18 – DJ Bosch

  • ora 20 – Cinema în aer liber: „Flow”

    • Flow este o pisică singuratică, a cărei viață se desfășoară liniștit în pădure. Lumea în care trăiește se apropie de sfârșit, iar casa îi este distrusă de un potop. Flow este nevoită să își caute refugiul pe o barcă, alături de alte animale. În ciuda diferențelor evidente dintre ele, vor forma o echipă imbatabilă.

Detectivii Zâmbetelor – o aventură stomatologică pentru cei mici

Copiii cu vârste între 2 și 14 ani sunt așteptați în Parcul Copiilor de la ora 10 să devină adevărați detectivi ai zâmbetului într-un atelier practic și educativ, organizat de Victor Babeş University of Medicine and Pharmacy Timişoara , Facultatea de Medicină Dentară , Clinica Universitară Pedodonție , în parteneriat cu medici specialiști pedodonți , rezidenți în pedodonție , studenți la medicină dentară și cu sprijinul Administrației pentru Sănătate și Educație a Primăriei Municipiului Timișoara.

  • Vor învăța cum să își îngrijească corect dințișorii prin demonstrații interactive
  • Vor explora structura unui dinte cu ajutorul unor modele dentare educaționale
  • Vor colora și desena „dintele perfect” și vor primi sfaturi despre alimentația prietenoasă cu dantura
  • Vor primi o diplomă simbolică de „Detectiv al Zâmbetelor – Misiune Îndeplinită!”

Alte activități

Grupate în funcție de specific, atelierele sunt un prilej minunat de a petrece timp de calitate în familie. Astfel, copiii vor descoperi în parc ateliere creative, dar și activități sportive sau ateliere de pescuit, de tâmplărie, de reparat biciclete, de pielărie, de reciclat, de grădinărit ș.a.

Nu vor lipsi din parc nici prezentări și demonstrații oferite de ISU Timiș, IPJ Timiș, Jandarmerie, Brigada 18 Cercetare-Supraveghere, ANIT, Ambulanța Timiș, STPT, Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială, Serviciul de Ambulanță Timiș etc.

Autobuzul copilăriei, pus la dispoziție de STPT, pe care copiii îl vor picta alături de artiști locali.

De asemenea, tot pe 1 Iunie, între orele 11 și 20, Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură, oferă curse gratuite cu „vaporetto Cireșar”, din stația Vasile Pârvan (podul Michelangelo), spre Uzina de Apă și retur, cu plecări la fiecare 30 de minute.

Accesul la tobogane va fi gratuit duminică, între orele 11 și 19.

Copilăria la sat – la Muzeul Satului Bănățean

Distracţia şi voia bună îi vor însoţi pe copii pe tot parcursul zilei, în centru fiind evenimentul „Copilăria la sat”. Sâmbătă 31 mai 2025 între orele 10 și 16 şi duminică între orele 10 ți 17 parcul muzeului va fi plin de culoare, cântec şi veselie.

Vor fi ateliere de creaţie şi lectură, zone dedicate tinerilor artişti în care aceştia vor picta sau desena, dar şi zone de dans şi muzică ce vor face deliciul acestor petreceri în parc.

Cocolosh. Festival de Joacă – la Muzeul Satului Bănățean

Un tărâm de poveste prinde viață pe 1 Iunie, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, între orele 10 și 17. După succesul primei ediții, care a adunat peste 5.000 de participanți, Cocolosh revine cu o ediție și mai bogată în activități, surprize și emoții, desfășurate în 7 țări tematice, inspirate din basme, joc și magie.

Cele 7 Țări de peste 7 mări ale Festivalului Cocolosh 2025:

  • Țara Spiridușilor Creatori – ateliere de pictură, croșetat, olărit, colaje, creații florale, prelucrare lemn
  • Țara lui Isteț Vodă – curiozități științifice, robotică, experimente și jocuri care pun mintea la treabă
  • Țara Jocului Fără Astâmpăr – trasee distractive, baloane modelate, jocuri senzoriale și multă energie
  • Țara Pasăre Măiastră – scena festivalului, cu momente de dans, muzică și teatru de păpuși (“Fata Moșului și Fata Babei”, oferit de Centrul Camelot)
  • Țara lui Prâslea cel Voinic – tărâmul curajului și al aventurii, unde copiii se pot bucura de provocări ca tir cu arcul, escaladă, dans, yoga și exerciții de supraviețuire
  • Țara lui Setilă & Flămânzilă – gustări delicioase, fructe proaspete și bunătăți pentru pofticioși
  • Țara Balaurului Învins – dedicată părinților, cu ateliere susținute de psihologi, terapeuți și specialiști care oferă sprijin și inspirație în rolul de mamă și tată
  • Bonus pentru oameni mari și mici: Țara Marelui Răgaz – zona de relaxare, pentru pauze binemeritate la umbra copacilor, dedicată odihnei și conectării

Noutățile ediției din acest an iclud Tabăra Vitejilor de Poveste, coordonată de Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, un panou de cățărat, tir cu arcul, atelier de pescuit și un atelier cu ciocolată.

Fiecare copil va primi Pașaportul Cocolosh. Cei care adună cel puțin patru stickere vor primi o surpriză.

De la mic la mare – în Parcul Carmen Sylva

Parcul Carmen Sylva devine tărâmul copilăriei, duminică, între 10 și 18. Direcția de Asistență Socială Timișoara organizează un eveniment potrivit pentru toți, „De la mic la mare”.

Aici vor fi peste 12 zone tematice pentru copii curioși, visători și puși pe explorare. Ai chef de pictat? Sau poate vrei să faci baloane uriașe, să înveți să dansezi, să palantezi flori, să participi la ateliere de științe, sau să joci fotbal cu fotbalisti adevarati? În parc vor fi de toate.

Inclusiv copiii cu dizabilități vor găsi activități adaptate lor, într-un spațiu sigur, fără prea multă gălăgie, accesibil și primitor.

Va fi pregătit și un moment special: un flashmob intergenerațional, în care seniorii și copiii dansează împreună – pentru că bucuria nu are vârstă.

Iar pentru părinți vor fi ateliere dedicate lor, cu psihologi care vorbesc despre emoții și echilibru, cursuri de prim ajutor și sesiuni de povești terapeutice pentru întreaga familie.

Bulevardul Copiilor la UVT

Duminică, 1 iunie, în intervalul 9–16, Aleea UVT și Bulevardul Vasile Pârvan se vor transforma într-un spațiu dedicat învățării prin joc, mișcare și explorare, unde copiii devin protagoniștii zilei. Universitatea de Vest din Timișoara, alături de organizațiile partenere, pregătesc un program variat cu activități pentru toate vârstele.

Copiii vor putea explora știința, arta, sportul, muzica și multe alte domenii prin ateliere interactive, demonstrații și spectacole. Participarea este gratuită, iar activitățile se desfășoară în aer liber.

Știință și experimente interactive, de la ora 9 la 15. Activitățile interactive și atelierele tematice vor oferi o introducere în lumea științei, tehnologiei, ecologiei, artei și sportului, promovând gândirea critică, creativitatea și responsabilitatea socială.

Programul cuprinde experimente precum Cutia magică, Presiunea aerului, demonstrații de dendocrinologie, observații la stereomicroscop, experimente chimice etc.

La Standul de Robotică, între 10 și 14, vor fi demonstrații cu roboți și imprimante 3D, cu suverniruri personalizate, un concurs cu roboți, un atelier de smart home, jocuri de tip „escape room” sau introducere în programare prin puzzle-uri interactive.

La Standul de Educație Ecologică și Sustenabilitate, cei mici vor avea parte de educație financiară, cursuri de design vestimentar, demonstrații de reciclare, de la ora 10 la 14.

Urmează capitolul de arte, jocuri și istorie. Astfel, de la ora 12, va fi un spectacol muzical live cu piese cântate de personajele Disney. De la 10 la 14 va fi un atelier de arheologie pentru copii, iar de la 10 la 15 o mare acțiune de desen pe asfalt. Cei mici vor putea picta și figuri de lemn, între 9 și 15.

Play Fest – Festivalul învățării prin joc – se desfășoară între 9 și 15 și cuprinde învățare creativă prin LEGO, competiții sportive de handbal, baschet, volei, fotbal, box și karate etc.

„Cartea junglei” – la Teatrul German din Timișoara

Teatrul German de Stat din Timișoara (TGST) le oferă copiilor și familiilor lor una dintre cele mai îndrăgite povești ale copilăriei, pusă în scenă cu multă energie și imaginație: musicalul „Cartea junglei”, adaptat de Răzvan Mazilu după volumul clasic al lui Rudyard Kipling.

Primele spectacole au loc chiar de 1 Iunie, de Ziua Copilului, la ora 11 și ora 18, urmate de o nouă reprezentație în 2 iunie, de la ora 11 – toate pe scena TGST. Cei care vor să se bucure de o zi plăcută în familie încă mai pot prinde bilete, disponibile pe platforma entertix.ro.

Spectacolul, recomandat copiilor peste 6 ani, are supratitrare în limba română și reunește o distribuție amplă, alături de muzică live și momente coregrafice spectaculoase. Faimoasele melodii din animația Disney – „The Bare Necessities” și „I wanna be like you” – vor răsuna din nou în sala de spectacol.

„Cartea junglei” este una dintre cele mai îndrăgite povești pentru copii, publicată pentru prima dată în 1894 de scriitorul britanic Rudyard Kipling. Volumul explorează legătura dintre om și natură, dar și conceptul de loialitate, de apartenență și curaj.

„Krausz: formă și joc” – la Muzeul Național de Artă

Muzeul Național de Artă din Timișoara a anunțat deschiderea expoziției „KRAUSZ: formă și joc”, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Copilului, ce aduce în prim-plan creativitatea și îndemânarea artistică a copiilor implicați în activitățile de mediere culturală. Expoziția reunește machete arhitecturale realizate de elevi ai Liceului Waldorf Timișoara, Școlii Gimnaziale Nr. 30 și ai Asociației „Educație pentru viață”.

„Instrumentele de construcție în miniatură, planurile adaptate vârstei de specialiști, multă imaginație și entuziasm au fost ingredientele de succes care au dat viață unei mici colecții, ce reconstituie părți din patrimoniul arhitectural al orașului. Toate aceste elemente, redate într-o manieră ludică, se îmbină armonios cu machetele realizate de studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, prezentate și în expoziția KRAUSZ”, au precizat reprezentanții Muzeului Național de Artă din Timișoara.

Cursa rățuștelor pe Bega

Rățuștele de plastic se vor întrece pe Bega în 1 iunie. Organizatorii competiției caritabile au anunțat că anul acesta serbează 16 ediții de bucurie, solidaritate și fapte bune. Competiția se va desfășura de la ora 17, la Podul Mihai Viteazu/Mitropolit Andrei Șaguna.

Fiecare rățușcă lansată pe Bega duce cu ea o promisiune: un viitor mai bun pentru copiii din satele României.

„Fondurile strânse vor susține programul «Educația la Sat», un proiect dedicat combaterii analfabetismului și abandonului școlar în zonele rurale. Ce înseamnă asta concret? Meditații gratuite la limba română și matematică; activități non-formale prin «Școala de Vară la Sat», acces la învățare online în zone fără infrastructură, renovarea unei săli de clasă într-un sat din județul Timiș, ședințe de logopedie pentru copiii cu dificultăți de exprimare. Tot ce trebuie să faci pentru a susține cauza este să adopți o rățușcă și să o înscrii în cursă. Biletele sunt disponibile online: Facebook și Instagram – Rotaract Club Timișoara, dar și în Iulius Town, zona Auchan, până în data de 31 mai, (vineri între orele 14 și 22, și sâmbătă între 12 și 22). În ziua Cursei, duminică, vom avea stand și în Parcul Copiilor”, a transmis echipa Rotaract Timișoara, organizatoarea evenimentului.–

Weekendul Copiilor la Victoria

De Ziua Copilului, cei de la Cinema Victoria le-au pregătit miicilor spectatori un weekend întreg cât o vacanță în fața marelui ecran.

„Sâmbătă și duminică, de dimineața până seara, aducem pe ecran povești animate în avanpremieră, clasici reimaginați și alte surprize pentru toate vârstele și gusturile. Printre ele: pisici curajoase, extratereștri simpatici, zâne, prinți, iepurași care descoperă că nu sunt singuri pe lume, și chiar un urangutan care știe să folosească rețelele sociale”, spun organizatorii.

Vineri, 30 mai

  • ora 14 – Buffalo Kids

Sâmbătă, 31 mai

  • ora 11:30 – Ozi, vocea pădurii
  • ora 14 – Paddington in Peru
  • ora 16 – Lilo & Stitch
  • ora 18 – Flow

Duminică, 1 iunie

  • ora 11:30 – Cea mai frumoasă zi de naștere
  • ora 14 – Lilo & Stitch (filmul live-action din 2025)
  • ora 16 – Csongor și Tunde. Misiunea
  • ora 18 – Școala animalelor magice

Mini-festivalul copilăriei la Iulius Town

Sâmbătă, 31 mai, începe distracția cu:

  • momente artistice susținute de talente locale,
  • întâlniri de poveste cu Mickey, Minnie și Ursul Baloo (între 11–14 și 17–20),
  • și Parada Mascotelor la ora 16 – un spectacol colorat cu personaje îndrăgite, pregătite de joacă, poze și îmbrățișări.

Duminică, 1 iunie, magia continuă:

  • ora 11:00 – teatru de păpuși: „Peștișorul de aur”,
  • ora 12:00 – reprezentații susținute de micii artiști ai Palatului Copiilor,
  • ora 14:00 – 16:00 – Familia Melimi urcă pe scenă cu un show muzical special dedicat celor mici.

Intrarea este liberă, iar atmosfera va fi de basm.

1 Iunie de povești cu Merlin sărbătorești

Sunteți invitați la cel mai așteptat eveniment al lunii, dedicat celor mici și celor care nu au uitat cum e să fii copil! Pregătiți-vă de o zi plină de magie, râsete, aventuri și surprize, alături de actorii Teatrului Merlin!

La Teatrul Merlin

  • Ora 11:00 – „Croitorașul cel viteaz”
    • Un spectacol vesel și curajos pentru micii eroi de 3 ani în sus!
    • Durată: 45 minut
    • Povești cu haz, ritm și culoare – marca Merlin!

La Bastionul Theresia

  • 14:00 – 17:00 – Ateliere de cântec, joc și voie bună
    • Jocuri de improvizație
    • Cântece și mișcare scenică
    • Pictură pe față & elemente de costum
    • Mini-scenete inspirate din spectacolele noastre
  • Ora 17:00 – „Cartea cu Apolodor”
    • Un spectacol muzical fermecător, pentru toată familia
    • Vârsta recomandată: 6+
    • Durată: 75 minute
    • Aventuri, emoție și umor în compania celebrului pinguin!

Trimite articolul

X
Taguri:
1 iunie ,
ziua copilului
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    „Managing Talents” revine la Timișoara cu un atelier și oportunități pentru actori
    2
    FOTO. Nu doar abandonul deșeurilor le dă bătăi de cap polițiștilor locali. Tot mai multe resturi sunt incendiate
    3
    Radiațiile UV afectează pielea chiar și în zilele înnorate. Cum vă puteți proteja
    4
    Lună Plină în Gemeni, în 5 decembrie
    5
    VIDEO. Banatul – 55, cu „Tradiții la Români". Un festival excepțional, la o aniversare memorabilă
    6
    Timișoara marchează Ziua Internațională a Persoanelor fără Adăpost prin artă și dialog
    7
    Mozart și Schubert: seară vieneză la Filarmonica Banatul
    8
    Schimbările hormonale la menopauză. Dr. Arina Gui oferă recomandări și soluții pentru sănătatea femeii
    9
    Parteneriat între Primăria Timișoara și CNAIR pentru întregirea inelului IV de trafic
    10
    Ministerul Sănătății a marcat Ziua Europeană a Donării și Transplantului de Organe: „Transplantul înseamnă viață”

    Cele mai noi știri

    Eveniment

    Incendiu matinal la Șemlacu Mare. O cameră a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii au intervenit rapid

    Ştiri din Timiș

    Concordat vs. insolvență. Există prevenție și pentru companii?

    Horoscop

    Lună Plină în Gemeni, în 5 decembrie

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 5 decembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 5 decembrie 2025, în Timișoara?

    România

    Nicușor Dan a trimis la reexaminare legea privind combaterea extremismului

    Ştiri din Timiș

    CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului și solicită oprirea ilegală a unei activități critice pentru protecția mediului

    Ştiri din Timiș

    Primăria Timișoara primește fonduri europene pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni

    România

    Infecțiile cu VSR, în creștere odată cu sezonul rece. Peste 10.000 de internări anual în România, jumătate fiind doar bebeluși

    Cinema

    Weekend plin la Cinema Johnny: filme, spectacole și ateliere de circ pentru toate vârstele
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici