Societatea Internaţională de Studii Muzicale organizează, în perioada 6-8 iunie 2014, cea de-a treia ediţie a Concursului Internaţional de Creaţie şi Interpretare artistică YOUNG ARTISTS.
Descinderi în forță ale mascaților și ale polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale din Timiș. Oamenii legii efectuează mai multe percheziții în locuințele romilor implicați în scandalul de duminică de la Buziaș.
Un bărbat de 30 de ani a fost lăsat într-o baltă de sânge de către membrii unui clan de romi din Buziaș, după ce l-au snopit în bătaie, duminică seara. Victima avea probleme mai vechi cu romii, iar, în timpul unui conflict, aceștia l-au bătut, în plină stradă, chiar în centrul orașului.
Sute de timişeni au trecut, duminică, pe străzile oraşului Buziaş, acolo unde a avut loc Festivalul Papricaşului şi Vinului.
Lucrările efectuate la calea ferată în Timiş impune efectuarea unor modificări în circulaţia trenurilor în zona Buziaş. Schimbările sunt valabile până pe data de 29 noiembrie.
Tânărul a fost adus la sediul DIICOT Timişoara pentru audieri, fiind cercetat în dosarul grupării de falsificatori de bani. Fiul directorului staţiunii din Buziaş a fost prezentat procurorilor, fiind însoţit de doi avocaţi.
Un alt act artistic este pregătit la Timişoara pentru a sprijini reconstrucţia Centrului de recuperare Cristian Şerban din Buziaş.
La Buziaş este funcţional de scurt timp primul parc fotovoltaic din zona de vest a României. Cu o investiţie de două milioane de euro au fost instalate 3900 de panouri solare care produc energie electrică. Puterea totală furnizată este de 1 MW.
De câteva zile, la Buziaş a devenit funcţională o nouă centrală electrică. Ineditul investiţiei este că aceasta funcţionează pe baza energiei solare. Investiţia totală a fost de două milioane de euro si a fost realizată de o societate timişoreană.
Vineri, 27.07.2012, Centrul de Reeducare Buziaş a fost gazdă pentru reprezentanţii Consiliului Elevilor Timiş oferind un prilej de socializare si derulare de activităţi între minorii custodiaţi şi elevii din comunitate.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții și proiecții.
Lugoj
Începând din această noapte, iluminatul public din municipiul Lugoj va funcționa cu intensitate redusă ca măsură a reducerii energiei electrice.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Ştiri sportive
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia. UPDATE. Victorie pentru Poli
1
Capitală Culturală
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde.
8
Ştiri din Timiș
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.
Sănătate
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.