„Noțuni Esențiale de Prim Ajutor” – curs gratuit, organizat de compania MENSAVE, în Iulius Gardens.
- Evenimentul include două sesiuni, între orele 11 – 14, respectiv 16 – 19.
- Tmişorenii interesați să afle noţiuni teoretice, dar mai ales practice despre cum pot salva o viaţă, sunt aşteptaţi în Iulius Gardens.
- Cursurile sunt susţinute de experţi medicali din echipajele de prim ajutor. Potrivit acestora, cel mai important factor de supravieţuire al pacienţilor aflaţi în stop cardio-respirator este dat de îndemânarea şi disponibilitatea persoanelor aflate în apropiere (soţ, soţie, părinte etc.) de a începe manevrele de resuscitare.
- Participanţii vor învăţa despre poziţia laterală de siguranţă, cum se face resuscitarea/CPR sau manevra Heimlich pentru adulţi şi copii. Înscrieri se pot face AICI.
Orașul Paralel: Fabric. Un spectacol. Un Joc. Un app – primele reprezentații ale Orașului Paralel: Fabric vor avea loc în 27 și 28 august 2022, de la ora 19. Piesa va începe la stația de vaporetto „Corneliu Coposu”. Biletele se pot achiziționa de pe tm-t.ro și orasulparalel.ro.
- Experiența inedită creată de Ana Mărgineanu (regie) și Peca Ștefan (text) este inspirată de poveștile documentate în cartierul Fabric și se desfășoară într-un spațiu unic și impresionant – Centrul Reformat Noul Mileniu.
- Orașul Paralel: Fabric propune spectatorilor o nouă provocare, piesa de teatru fiind mediată de o aplicație dezvoltată în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara.
- Spectacolul este parte a proiectului Dileme Urbane: Orașul Paralel dezvoltat de Asociația Culturală Diogene în coproducție cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Teatrul German de Stat Timișoara, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, cu sprijinul Centrului Reformat Noul Mileniu și a Societății de Transport Public Timișoara.
- Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
- „Pentru participarea la eveniment, vă rugăm să aveți la dumneavoastră un telefon încărcat, preferabil cu sistem de operare Android, căști pentru telefon și chef de explorare”, spun organizatorii.
Atelier pentru copii (5-12 ani) „Play is an art” – de la ora 11, în Parcul Copiilor. Participarea este gratuită, însă sunt disponibile numai 300 de locuri. Pentru înscriere trebuie completat acest formular.
- „În ziua de astăzi este foarte ușor să ne umplem programul. Dacă nu suntem la școală, suntem la cursuri de pian, engleză, mate sau dans. Iar lista poate continua. Dacă nu învățăm ceva, atunci suntem conectați la tehlogie – telefon, laptop, TV.
Însă uităm ceva foarte important: să ne jucăm. Indiferent dacă ești la grădiniță, la școală sau la job, te invit să ne jucăm împreună timp de o oră jumătate. Vom aborda jocuri de echipă, care vor viza atenția distributivă și memoria. Promitem un lucru: se va râde mult împreună!”, transmit organizatorii. - Evenimentul face parte din Sunlight Theatre ediția 3, proiect co-finanțat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.
Unscript Yourself. Atelier de improvizație în limba engleză – în Parcul Central Anton Scudier, de la ora 11. Participarea este gratuită. Înscrieri se pot face aici.
Retro party cu Zoleevee(tm) – la Terasa Flex, de la ora 21.
Nexperimental session – la Hamei, de la ora 23. Intrarea este 15 lei, cu Entropeace (Selecta’, Efects & Theremini), Ali Baba and The Forty Drops (Selecta’& Theremini), Enciclopedius Selectus (“It’s in the name!”), VSLiN (Selecta’), ORoxx (Mic. Live).
Meci de fotbal Politehnica Timișoara vs Progresul Spartac – de la ora 11, pe Stadionul Știința. Bilete disponibile aici.
Shanti. Un proiect creat de adolescenți pentru adolescenți – la La Pisici Cafe, de la ora 14, în weekendul 27-28 august. Participarea este gratuită. Înscrierile se fac aici.
- Prin proiectul de față, organizatorii doresc să vină în întâmpinarea adolescenților care au trecut sau încă trec prin diferite dificultăți, dar și în întâmpinarea acelor tineri care au multe întrebări și care nu au sau nu simt că au surse de documentare adecvate.
- Astfel, proiectul SHANTI (un proiect inițiat de adolescenți pentru adolescenți) vă invită la un eveniment cu o durată de 2 zile în care se vor desfășura ATELIERE DE ARTĂ ȘI DISCUȚII CU SPECIALIȘTI IN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII MINTALE. Discuțiile vor avea tematici diverse și se vor desfășura într-un loc care își propune să fie un spațiu sigur și de încredere pentru participanți. Pe lângă discuțiile cu specialiștii în domeniu, tinerii vor avea posibilitatea să se relaxeze prin diferite metode cu ajutorul atelierelor de artă, iar la finalul zilei se pot cunoaște mai bine prin intermediul activităților culturale și de divertisment.
- Accesul la eveniment este gratuit pe baza înscrierii și a acordului de la părinți/tutorii legali (în cazul minorilor).
Tură de bicicletă off-rad în jurul Timișoarei, cu tema „Donjonul de la Ciacova” – punctul de plecare va fi în stația de autobuz de la Podul de la Calea Șagului, sâmbătă, la ora 9:10. Pe la ora 9:20 se va pleca prin Chișoda, UM Giroc, loc. Șag, Lunca Timișiului, Parța, Petroman, Ciacova, Donjonul de la Ciacova, Obad, Timișul Mort, Ferma de porci Smitfield de la Timișeni, Parța, Sânmihaiul Român, pista de biciclete, Timișoara.
- Turnul, „donjonul“ fostei cetăţi a Ciacovei sau CULA, cum îi spun bănăţenii, datează din secolul al XIV-lea şi a fost ridicată cu scop militar. Zidită din cărămidă, pe patru nivele – parter şi trei etaje superioare – în plan dreptunghiular, cu contraforturi de colţ, cu înălţimea de 23,70 metri şi cu o fundaţie care trece de patru metri adâncime, Cula a rezistat peste veacuri. O construcţie asemănătoare se găseşte în oraşul Vârşeţ, din Vojovodina.
- Nu uitaţi să vă luaţi mâncare, echipament specific, cască, far, stop, vestă reflectorizantă, mândria de ciclist, apă, cameră de schimb.
Vernisajul expoziției „Oskar Szuhanek. Întoarcerea prodigioasă” – sâmbătă, 26 august, de la ora 18, la Muzeul Național de Artă Timișoara.
- O nouă expoziție își deschide porțile la Muzeul Național de Artă Timișoara, fiind dedicată creației pictorului timișorean cu experiență și valoare naţională şi internațională Oskar Szuhanek.
- Cu ocazia acestui eveniment vor fi expuse opere de artă atât din muzee publice cât și din colecții private.
- Expoziția va putea fi vizitată până în 10 octombrie.
Festivalul Codru – acesta are loc în perioada 25-28 august în Pădurea Bistra, la doar 4 kilometri de Timișoara, la limita dintre comunele Ghiroda şi Moşniţa. Biletele se pot achiziționa aici.
- Pădurea Bistra, este o arie protejată de interes național, de o frumusețe aparte. Dar mai mult de atât, e oaza de liniște și verdele în care cu toții ne dorim o escapadă în zilele calde de vară.
- Printre artiștii care vor concerta se numără: Dub FX feat. Woodnote, Hooverphonic, Kadebostany, Surorile Osoianu & Lupii lui Calancea, Vița de Vie, Bosquito, Deliric x Silent Strike cu CTC & Muse Quartet, Macanache, Implant Pentru Refuz, Om la lună, Robin and the Backstabbers, Alexandra Ușurelu, El Negro, Via Dacă, Jurjak, Melting Dice, DJ Shiver, Gojira & Planet H feat. Psihotrop, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Pragu’ de Sus, Coma.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș – Examene de admitere la Școala de Arte, orele 12:00–18:00, str. Emanoil Ungureanu, nr. 1, Timișoara.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
- Exponatul lunii august „Romul Ladea (1901-1970) – Bustul scriitorului Virgil Birou” (Bastionul Maria Theresia, hol):
- Expoziția temporară „Îndrăgostiți de amintiri” (Bastionul Maria Theresia, hol).
- Expoziția temporară „150 ani de la întemeierea Muzeului Național al Banatului” (Bastionul Maria Theresia, Mansarda B1);
- Expoziția temporară „Patrimoniul sub Reflectoare Timișoara. Cartierul Cetate – o lume în oglindă”.
Muzeul Național de Artă Timișoara
- Vernisajul expoziției „Oskar Szuhanek. Întoarcerea prodigioasă”, ora 18:00;
- MNArT Open View: lucrarea „Accident” a artistului Aurel Vlad;
- Micro-Folie- reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța;
- Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă și icoane tradiționale;
- Expoziția permanentă Corneliu Baba;
- Expoziția permanentă Artă românească;
- Expoziția permanentă Artă europeană.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția temporară Icoane pe sticlă bănățene din colecția Muzeului Satului Bănățean Timișoara – holul bibliotecii;
- Pictură naivă Viorel Cristea – Sala de expoziție a muzeului;
- Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.

Citiți principiile noastre de moderare aici!