Atelier de fotografie – de la ora 17, în cadrul sediului central al Universității de Vest din Timișoara, bulevardul Vasile Pârvan, nr 4, Timișoara.
- Participarea este gratuită. Pentru înscrieri accesați acest formular.
-
„Atunci când pasiunea și jobul se intersectează, se naște performanța, iar o dată cu aceasta, artiști. Indiferent de tipul artei pe care o prestează, sunt CONTRATIMP, prin intermediul sentimentelor care capătă viață din creația acestora. Astfel, StudentFest îl aduce în fața voastră pe Flavius Ionel, care în cadrul atelierului de fotografie și nu numai, va prezenta linia subțire dintre pasiune și monetizarea acesteia. Te așteptăm alături de prietenii tăi pasionați să producem artă la cel mai înalt nivel”, ne spun organizatorii.
SHEROES – expoziție și serată literară, în perioada 9-26 august, la Galeria Helios. Tema expoziției și a seratei literare este SHEROES și este dedicată femeilor remarcabile.
Tuesday Party – la Berărescu, de la ora 18. Intrarea este gratuită. Rezervări se pot face la numărul de telefon 0740221482.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
- Exponatul lunii august „Romul Ladea (1901-1970) – Bustul scriitorului Virgil Birou” (Bastionul Maria Theresia, hol):
- Expoziția temporară „Îndrăgostiți de amintiri” (Bastionul Maria Theresia, hol).
- Expoziția temporară „150 ani de la întemeierea Muzeului Național al Banatului” (Bastionul Maria Theresia, Mansarda B1);
- Expoziția temporară „Patrimoniul sub Reflectoare Timișoara. Cartierul Cetate – o lume în oglindă”.
Muzeul Național de Artă Timișoara
- MNArT Open View: lucrarea „Accident” a artistului Aurel Vlad;
- Micro-Folie- reprezintă un muzeu digital mobil ce reunește colecții impresionante de capodopere din 12 instituții culturale și muzee de prestigiu din Franța;
- Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă și icoane tradiționale;
- Expoziția permanentă Corneliu Baba;
- Expoziția permanentă Artă românească;
- Expoziția permanentă Artă europeană.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția temporară Icoane pe sticlă bănățene din colecția Muzeului Satului Bănățean Timișoara – holul bibliotecii;
- Pictură naivă Viorel Cristea – Sala de expoziție a muzeului;
- Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.

Citiți principiile noastre de moderare aici!