Sheroes – expoziție de artă vizuală și serată literară, de la ora 18, la Galeria de Artă Helios. Participarea este gratuită.
Prezentarea lotului Ripensia UVT pentru sezonul 2022/2023 – de la ora 15, la Universitatea de Vest din Timișoara.
-
„Alături de partenerii noștri de la Universitatea de Vest, ne întâlnim cu jucătorii cu care Ripi abordează noul sezon. Vino alături de noi!”, spun organizatorii.
Ture de alergat – Alergotura propune două ture de alergat. Una cu pornirea din față de la Faber, de la ora 19:45, și alta de la ora 20, cu plecare din față de la Porto Arte.
- Toate turele Alergotura sunt gratuite și nu implică taxe, contribuții sau cotizații. Nu trebuie nici să fiți membru Alergotura.
Târg pentru susținerea ucrainenilor – de la ora 12, la Casa Tineretului (str. Arieș, nr. 19). Participarea este gratuită.
-
„În aceste vremuri dificile pentru noi, vrem să strângem fonduri pentru ucraineni. Prin urmare, ne oferim să ne alăturăm la crearea de brățări. Caracteristica specială a acestui eveniment este că vom da brățările pe care le-am făcut pentru a fi schimbate cu ajutorul material care va fi trimis ucrainenilor!”, transmit organizatorii.
Planetariu – la Iulius Town, până pe 14 august, între orele 11-21, curioșii de toate vârstele vor putea „explora” spațiul prin intermediul unui planetariu gonflabil. Prețul unui bilet este de 25 de lei. Spectacolul durează 30 de minute. Planetariul este amplasat în zona Food Court.
- „Turiștii spațiali” vor fi purtați spre imensitatea inimaginabilă a miliardelor de galaxii, către locurile de naștere ale stelelor, dar și unde acestea s-au stins. Vor mai vedea și cea mai mare stea din Univers, satelitul Pământului și multe alte curiozități.
- Principala proiecție este spectacolul fulldome „De pe Terra în Univers”, ce reprezintă o călătorie uimitoare prin Universul Observabil.
- Planetariul are un diametru de 8 m și dispune de un proiector digital special, ce poate oferi un spectacol pentru 30 de spectatori.
Poster X Poem 5 Timișoara – expoziție, la Faber. Poster X Poem 5 Timișoara este o ediție locală PxP dedicată în totalitate artiștilor vizuali și poeților contemporani timișoreni. Fiecare poster propune o interpretare vizuală proprie, alături de textul poemului inițial.
- Expoziția cuprinde și o secțiune dedicată Poster X Poem Young, unde veți putea vedea zece postere concepute în urma atelierului de poster making coordonat la începutul lunii de Ovidiu Hrin.

Citiți principiile noastre de moderare aici!