Administraţia Naţională „Apele Române”, prin Administraţia Bazinală de Apă Banat a implementat proiectul „Regularizare pârâu Pogăniş şi afluenţi pe sectorul Brebu – confluenţă râu Timiş, judeţul Caraş-Severin şi judeţul Timiş”, finalizând lucrările de construcţii-montaj şi proiectare prevăzute în proiect.
Prin realizarea acestui proiect s-a realizat implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc, prin reabilitarea, completarea şi reamenajarea cursului de apă şi a liniilor de apărare de pe pârâul Pogăniş. Prin aceste lucrări s-a realizat luarea de măsuri preventive în zonele vulnerabile din bazinul hidrografic al pârâului Pogăniş, în zonele localităţilor Brebu, Zorlenţu Mare, Dezeşti, Fârliug, Remetea-Pogănici,Vermeş, Valeapai şi Uliuc.
Amenajarea hidrotehnică a cursului de apă Pogăniş a pornit din zona localităţii Brebu până la confluenţa cu râul Timiş în zona localităţii Uliuc, pe o lungime totală de albie de circa 109 km. A fost scoasă de sub efectul inundaţiilor o suprafaţă de circa 29.492,7 hectare de teren extravilan şi 1.216,78 hectare de teren intravilan. Deasemenea, proiectul a urmărit protejarea împotriva inundaţiilor a unui număr de aproximativ 4.898 locuitori, 2.680 gospodării, 6 grădiniţe şi 8 şcoli.
Lucrările au inclus: amenajare albiei pe circa 51 km pentru creşterea capacităţii de transport a acesteia, supraînălţarea digurilor existente pe un sector de cca.31 km, amenajare albiei afluenţi pe cca.0,8 km , realizarea unui parapet de apărare în localitatea Remetea–Pogănici, o staţie de pompare în zona localităţii Dezeşti pentru epuizarea apelor din incinta apărată, realizarea unei acumulări nepermanente de tip polder în zona Fârliug.
Finanţarea proiectului a fost asigurată în proporţie de 90% din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, cofinanţarea de 10% fiind asigurată de la Bugetul de Stat.
Valoarea totală a lucrărilor realizate se încadrează în bugetul aprobat prin Contractul de Finanţare în sumă de 62.318.829 lei cu TVA .
Citiți principiile noastre de moderare aici!