Viitorii medici din Timisoara, in focul examenelor. A inceput rezidentiatul

De Valentin Rusu
1Comentariu
Viitorii medici din Timisoara, in focul examenelor. A inceput rezidentiatul
Astăzi, absolvenții facultăților de medicină susțin cel mai important examen din viața lor. La Timișoara dau rezidenţiatul peste 550 de absolvenți. Lupta mare se dă la specializarea farmacie, unde 11 candidați vor să ocupe 5 locuri.  În toată urbea de pe Bega sunt disponibile peste 300 de locuri pentru cei care sunt acum în focul examenelor.

În Vest de ţară, pentru specializarea Medicină sunt 362 de locuri, din care 315 sunt în judeţul Timiş şi 47 sunt în judeţul Arad. La Medicină Dentară sunt 35 de locuri alocate. Examenul a început la ora 10.00. Lucrările vor fi corectate chiar în fața candidaților, în sala de examen, în acest fel fiecare știe ce punctaj a obținut. A doua corectare a lucrărilor se va face chiar înainte ca  rezultatul final să fie afişat atât pe pagina de internet a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara, cât şi la avizierele universităţii, până cel târziu în 24 noiembrie, când va fi făcută şi repartiţia candidaţilor. 448 de candidaţi sunt înscrişi la specialitatea Medicină, 93 la Medicină Dentară şi 11 la Farmacie. La nivel naţional au fost scoase la concurs 3.026 de locuri pentru 5.102 absolvenţi.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor