Victor Ponta a fost întâmpinat de către premierul interimar Gabriel Oprea şi liderul interimar al PSD, ministrul Rovana Plumb, pe scările Palatului Victoria.
Ponta i-a transmis președintelui solicitarea de a luat act de reluarea atribuțiilor de premier, potrivit Mediafax.
”Având în vedere înlăturarea cauzelor care au generat imposibilitatea exercitării atribuţiilor de prim-ministru, vă rog să luaţi act, conform legii, de reluarea activităţii mele la Guvern, începând cu data de 9 iulie, şi de încetarea interimatului în funcţia de prim-ministru, potrivit prevederilor art. 107, alin.3, teza finală din Constituţia României, republicată”, se menţionează în adresa transmisă de Ponta Administraţiei Prezidenţiale.
Adresa este semnată atât de către Victor Ponta, cât și de către premierul interimar Gabriel Oprea, fiind datată 8 iulie.
În 14 iunie, Victor Ponta a fost internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde a fost operat la genunchiul stâng. În ziua operației acesta fusese citat de către procurorii DNA pentru audieri în dosarul în care este implicat și Dan Șova.
Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că premierul intenționează să participe la deschiderea punctului de frontieră Nădlac (România)-Csanadpalot (Ungaria), în 11 iulie.
Alte articole pe aceeași temă:
Camera Deputatilor a respins solicitarea DNA de urmarire penala a lui Victor Ponta
Citiți principiile noastre de moderare aici!