Vali Velcea: ”Cei care vor conduce destinele acestui oras trebuie sa nu lase de izbeliste echipa”

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
Vali Velcea: ”Cei care vor conduce destinele acestui oras trebuie sa nu lase de izbeliste echipa”
A dus Poli Timişoara pe primul loc al clasamentului seriei Vest a Ligii 2. Din păcate, echipa nu a avut posibilitatea să şi promoveze pe prima scenă a fotbalului românesc. Este vorba de Vali Velcea, antrenorul echipei timişorene. El şi-a făcut datoria de cetăţean şi şi-a exprimat opţiunea electorală. Desigur, cu gândul tot la echipa sa de suflet.

„Am votat în primul rând pentru a-mi face datoria de cetăţean al acestui oraş. În primul rând m-am dus la vot, este o datorie a tuturor. Îmi doresc ca după aceste alegeri să trăim decent. Să avem şi noi puţină răbdare, nu e uşor să fii politician, să promiţi ceva şi apoi să te poţi ţine şi de acea promisiune. Lucrurile nu se fac peste noapte”, ne-a declarat Vali Velcea, după vot.

Desigur, atunci când a aplicat ştampila pe buletinul de vot, (încă) antrenorul celor de la Politehnica Timişoara, s-a gândit şi la echipa de care şi-a legat destinul în ultimii 20 de ani: „Am avut un sentiment şi pe partea sportivă, normal că m-am gândit şi la viitorul lui Poli. Cei care vor conduce destinele acestui oraş trebuie să facă ceva să nu lase de izbelişte echipa. Este, totuşi, greu de găsit o soluţie, şi probabil şi mai greu de aplicat”, ne-a mai declarat Vali Velcea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor