Universitatea de Vest Timisoara isi deschide portile pentru viitorii studenti

De M. Hoster
Universitatea de Vest Timisoara isi deschide portile pentru viitorii studenti
© TION - Universitatea de Vest Timisoara isi deschide portile pentru viitorii studenti
În perioada 7 – 11 aprilie Universitatea de Vest Timişoara îşi deschide porţile pentru toţi cei interesaţi de mediul universitar, dar mai ales pentru viitorii candidaţi la studenţie. Dedicat elevilor de toate vârstele care doresc să cunoască mediul universitar autentic şi opțiunile pentru domeniile şi specializările disponibile, evenimentul va presupune o adevărată incursiune în lumea științei, culturii şi tehnicii.

„Venim și în acest an cu o ofertă educațională europeană, soluții pentru piața muncii în numeroase domenii. Universitatea este una dinamică și se adaptează mereu cerințelor la nivel național, dar și internațional, astfel că pregătim specialiști care se pot integra și excela cu ușurință în orice sistem”, a declarat rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea.

Tinerii vor avea ocazia să participe la sesiuni interactive, iar cadrele didactice însoțitoare vor putea urmări evoluția propriilor elevi în identificarea celor mai potrivite specializări din paleta foarte largă de domenii şi specializări – de la cele vocaționale (arte, muzică, teatru, sport), sociale (sociologie, psihologie, științe politice, drept), economice, filologice, până la științe exacte (matematică, informatică, fizică, chimie, biologie, geografie).

Evenimentul se desfășoară la sediul principal al UVT, pe Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4, unde vizitatorii vor fi întâmpinați de către reprezentanții facultăților, tineri studenți, cadre didactice. Aceștia vor răspunde oricăror întrebări cu privire la continuarea studiilor în cadrul Universității de Vest din Timișoara și oportunitățile absolvirii unei specializări din cadrul instituției.

Programul activităților din Săptămâna porților deschise se desfășoară în intervalul orar 08.00-16.00.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !