Universitatea de Vest Timisoara e eco intr-un clasament in care s-a autoevaluat

De Marcel Hoster
4Comentarii
Universitatea de Vest Timisoara e eco intr-un clasament in care s-a autoevaluat
© Foto: arhivă
Cea mai eco instituţie de învăţământ superior din Timişoara e Universitatea de Vest. Aceasta s-a autoevaluat şi a ieşit învingătoare în lupta locală din domeniul universitar.

În topul GreenMetric World University Ranking, Universitatea de Vest Timişoara a ieşit pe locul 4 la nivel naţional şi pe locul 518 la nivel mondial, în timp ce Universitatea Valahia din Târgovişte e cotată ca fiind cea mai bună din România.

Clasamentul GreenMetric World University Ranking este singura clasificare din lume care măsoară angajamentul universităților participante în dezvoltarea unei infrastructuri ecologice. În total, în clasament au fost cuprinse 619 universităţi iar la stabilirea locului ocupat au fost analizate atât informaţiile raportate de universităţi cât şi alte studii şi cercetări independente, realizate pentru GreenMetric.

Chestionarul de autoevaluare al universităţilor este structurat pe 6 categorii de indicatori de performanţă: așezare și infrastructură (15%), energie şi schimbări climatice (21%), managementul deșeurilor (18%), utilizarea apei (10%), transport (18%) şi educaţie (18%).

„Preocupările noastre în domeniul ecologiei sunt deja cunoscute. Aș menționa aici evenimentul anual devenit deja tradiție ‹‹Săptămâna Verde în UVT››, cu activități ce abordează subiecte eco, de protejare a mediului înconjurător și de adoptare a unui stil de viață sănătos. De asemenea, am inițiat demersuri de reducere a consumului de energie electrică și de management al deșeurilor. Un program recent desfășurat împreună cu studenții de la OSUT își propune tocmai implicarea tinerilor noștri studenți în conservarea resurselor. Sunt multe alte lucruri care, puse la un loc, subliniază angajamentul nostru în protejarea mediului”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

În topul românesc, UVT a fost depăşită de Universitatea Valahia din Târgovişte, Babeș-Bolyai din Cluj, respectiv Universitatea de Ştiinţe Agricole Cluj, iar în urma UVT apare Universitatea Petru Maior Târgu Mureş.

Clasificarea UI GreenMetric World University Ranking a fost lansată în 2010 și reprezintă o inițiativă a Universitas Indonezia care a constatat necesitatea unui sistem de clasificare a universităţilor cu privire la angajamentul faţă de abordarea problemelor de sustenabilitate a mediului.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor