Tion te trimite la Balaklava Blues, aflata pentru prima oara la Timisoara!

De A. M. A.
Tion te trimite la Balaklava Blues, aflata pentru prima oara la Timisoara!
© foto: bububookings
Trupa ucraineană, Balaklava Blues, va avea un prim turneu în Romania, la Timișoara, Cluj-Napoca și București!

Miercuri, 14 noiembrie, de la ora 21.00, duo-ul ucrainean, Balaklava Blues, va urca pe scena clubului Capcana pentru a cuceri publicul timișorean. Cei doi artiști s-au cunoscut îngrijind soldații răniți în Ucraina, iar seara le cântau: ea la acordeon, el la vioară, astfel născându-se trupa Balaklava Blues.

Presa internațională a descris formația ca fiind “o reflecție serioasă și captivantă asupra stresului post-traumatic și a încercărilor pe care le facem pentru a merge mai departe “. Proiectul celor doi artiști cucerește rapid țară cu țară, om cu om. Muzica Balaklava Blues are ca sursă de inspirație folclorul ucrainean, la care este adăugat beat-ul electronic.

“Nu suntem la prima colaborare cu cei doi artiști. Au mai fost în România cu cu cealaltă trupă din care fac parte, Lemon Bucket Orkestra. A rămas în amintirea publicului momentul în care Lemon era în avionul spre România și au cântat pentru ceilalți pasageri. Știrea a fost preluată de cele mai importante canale media ale lumii, CNN, CBC, Fox News and CTV. Balaklava Blues este un proiect care trebuie neapărat văzut și auzit. E o imagine clară a lumii în care trăim.“ spune Adrian Voichițescu, producător.

Pentru că nu vrem să ratezi acest concert excelent, redacția tion.ro pune la bătaie 3 invitații duble!

Tot ce trebuie să faci este să intri pe pagina noastră de Facebook, să dai share postării acestui articol și să lași un like și un comentariu prin care îți anunți participarea. Câștigătorii concursului vor fi anunțați, miercuri, 14 noiembrie.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !