Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 21, La Căpițe. Pentru a marca finalul de sezon, la „grădina cu fân” vor urca pe scenă băieții de la Nightlosers și K-lu.
„Nightlosers este o trupă înființată în 1994, cântă blues ardelenesc, un etno-blues construit ca display muzical postmodern, în care acordurile serioase ale blues-ului american sunt piperate cu intervenții etno române, maghiare și țigănești, montate în conformitate cu o imagine (a formației) desprinsă dintr-un film autoironic, în care un grup de țărănoi bețivi au ajuns întâmplător pe o scenă. În cei peste 20 de ani de existență au concertat la festivaluri din mai toate țările din Europa dar și în orașe din SUA și Canada. Sunt cunoscuți de publicul larg datorită pieselor «Bețivan Ratat» și «Dragostea-i ca și o râie», piese ce reflectă mai degrabă spiritul umoristic specific trupei prezent și el în concertele live, unde pasajele de blues se îmbină natural cu muzica tradițională autentică ardelenească (țigănească, ungurească si românească)”, transmit organizatorii evenimentului.
La eveniment va fi prezent și K-lu. DJ și producător din Timișoara, acesta a aproape că nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind cunoscut pentru showurile sale audio-video. K-lu și-a făcut apariția pe scena electronică în anul 2005, aducând în fața publicului mixuri de funk, hip-hop și breaks. De asemenea, muzica lui K-lu aduce și un omagiu cinematografiei românești, piesele sale fiind presărate cu replici celebre din pelicule.
Prețul de intrare la eveniment este 10 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!