Tinerii liberali au organizat un Halloween politic in Piata Unirii din Timisoara

De B.A.M.
Reactualizat la:
2Comentarii
Tinerii liberali au organizat un Halloween politic in Piata Unirii din Timisoara
Dacă anul trecut, de Halloween, tinerii liberali se costumau în personaje politice „de groază” şi făceau spectacol în faţa sediului PDL Timiş, anul acesta petrecerea s-a mutat în Piaţa Unirii din Timişoara şi a avut un ton mai „serios”. Membrii Organizaţiei de Tineret a PNL Timiş au făcut anul acesta senzaţie organizând „priveghiul democraţiei româneşti”.

Costumaţi în vrăjitoare, clovni, domniţe şi alte personaje de speriat, tinerii liberali au adus în Piaţa Unirii din Timişoara un sicriu. La un moment dat, capacul sicriului a fost deschis, iar dinăuntru, agăţat de baloane cu heliu, s-a înălţat un banner cu pozele preşedintelui Traian Băsescu şi Emil Boc, lângă care scria „libertatea conştiinţei”, „libertatea de exprimare”, „punctul 8 de la Timişoara”, „spiritul democraţiei”, „separarea puterilor în stat”, „pluralismul condiţie şi garanţie”, „unitatea poporului român”.

Decorul a fst completat de mai mulţi dovleci sculptaţi traşi în ţepuşe. Prin această acţiune, tinerii liberali au dorit să atragă atenţia asupra dispariţiei democraţiei în România.

Halloween cu personaje politice de groaza la Timisoara



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor