Timisorenii ar putea plati curentul electric la un alt furnizor incepand de la jumatatea anului

De M. Hoster
14Comentarii
Timisorenii ar putea plati curentul electric la un alt furnizor incepand de la jumatatea anului
© TION: Timisorenii ar putea plati curentul electric la un alt furnizor incepand de la jumatatea anului
Plata facurilor de energie electrică s-ar putea face, de la jumătatea anului în curs, în numele unui alt furnizor. Societatea care se ocupă în acest moment cu distribuţia energiei electrice în Banat ar urma să cedeze acţiunile către altă companie.


Decizia este legată de dorinţa italienilor de la Enel, cei care asigură în acest moment distribuţia energiei electrice în Banat, de a-şi restructura datoriile cu care se confruntă. Situaţia nu este legată doar de operaţiunile din România, ci şi cele din Slovacia.

„Avem oferte. Ştim că procesul poate fi încheiat oricând între momentul acesta şi luna iunie. Activele vor fi vândute în 2015, aşa că, în ceea ce priveşte plata datoriei, vom sta mult mai bine decât am plănuit iniţial”, a declarat Francesco Starace, noul director executiv al grupului Enel, pentru Financial Times.

Globalizarea şi criza economică, cu datorii ridicate, au condus la decizia italienilor.

În România, Enel deţine o treime din piaţa distribuţiei de energie. Italienii vor renunţa la 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România (deţinută prin Enel Investment Holding BV).

Pe lista „peţitorilor” sunt mai multe nume, unele prezente deja pe piaţa românească.

Compania de stat Nuclearelectrica a anunţat, în septembrie, că analizează posibilitatea de a cumpăra o parte dintre operaţiunile Enel în România, însă nu a înaintat încă nicio ofertă, decizia urmând să fie discutată de acţionari. Pe lista achizitorilor par să fie şi două societăţi româneşti de stat, Nuclearelectrica şi Electrica.

 



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor