Timisoreanca prinsa cu noua pisici in apartament, amendata de politistii locali

De Bogdan Marta
3Comentarii
Timisoreanca prinsa cu noua pisici in apartament, amendata de politistii locali
Timisoreanca prinsa cu noua pisici in apartament, amendata de politistii locali
Poliţiştii locali din Timişoara au amendat mai multe persoane, weekendul trecut, pentru că deţineau animale fără carnete de sănătate sau îi deranjau pe vecini. Printre cei sancţionaţi de poliţiştii locali s-a aflat şi o femeie care ţinea în apartament nu mai puţin de nouă pisici.

„În urma unor sesizări verificate, săptămâna trecută au fost aplicate trei sancţiuni de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului în valoare totală de 2400 lei unor persoane care au încălcat prevederile HCL 371/2007 modificată. Astfel, două persoane care deţineau mai mulţi câini în curtea comună pe str. Izlaz au fost fost sancţionate deoarece nu deţineau carnete de sănătate pentru animalele deţinute. De asemenea, o persoană de pe str. Tapia a fost sancţionată deoarece deţinea în apartament un număr de nouă pisici care pe lângă zgomotul produs au creat disconfort vecinilor şi din cauza mirosurilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.

În toate cele trei cazuri amenzile au fost de câte 800 lei fiecare. În ultimele luni poliţiştii locali au aplicat un număr de 37 sancţiuni pentru creşterea şi deţinerea animalelor de companie fără carnet de sănătate care să evidenţieze vaccinările şi deparazitările, la zi, deţinerea unui număr  mai mare de două animale de companie (câini, pisici) într-un apartament, nerespectarea normelor generale de curăţenie, igienă şi întreţinerea în condiţii optime a spaţiului comun, etc.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor