Timișoara Saracens e învinsă lejer în Țara Galilor

De Marcel Hoster
Timișoara Saracens e învinsă lejer în Țara Galilor
© Tion: Timișoara Saracens e învinsă lejer în Țara Galilor
Timișoara Saracens bifează o nouă înfrângere în cupele europene, de această dată în Țara Galilor. Cei de la Newport Dragons s-au impus cu un clar 59 – 3.

Challenge Cup se dovedește în continuare o pălărie mult prea mare pentru cei de la Timișoara Saracens. Cu o situația financiară mai mult decât dificilă, echipa nu a făcut față în deplasarea de la Newport Dragons, în Țara Galilor. Una în urma căreia au rămas cu faptul că au deschis scorul, din lovitură de pedeapsă, de fapt acestea fiind și singurele puncte realizate în acest meci. Așadar, la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, echipa a terminat un meci în care a încasat alte 59 de puncte.

Luke Samoa a înscris cele trei puncte ale timișorenilor la scurt timp de la debutul jocului. El putea spori și mai mult „averea” de puncte a oaspeților, dar a ratat în minutele 6 și 24 alte două penalități.

De cealaltă parte, Dragons și-a văzut de treabă și a marcat două eseuri, prin Davies, unul fiind și transformat de Tovez, pentru un 17 – 3 la pauză. Repriza a doua a fost una în care galezii au înscris de mai multe ori, prin Davies, Screech, din nou Davies, Williams, Fry, și tot Davies. Tovez a și transformat, scorul final fiind 59 – 3 pentru galezi.

Aventura externă din acest sezon se termină pentru Saracens de Timișoara peste o săptămână, în Anglia, la Northampton Saints.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !