Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 iulie. De la lansarea Teatrului Thespis și până acum din trupa de actori au făcut parte sute de persoane.
„Primele întâlniri teatrale ale celor care aveau să constituie mai târziu Teatrul Studenţesc Thespis aveau loc în 1965 în Clubul Universităţii, an de an activitatea luând amploare,colaborările cu diverşi artişti din peisajul timişorean (artişti plastici, muzicieni – şi îi amintim aici doar pe tinerii, pe atunci, Phoenix) aducând acest teatru tânăr şi non-conformist în conştiinţa publicului de artă timişorean. Locaţia s-a schimbat în anii ce au urmat, după Revoluţia din 1989 Teatrul Thespis activând sub umbrela Casei de Cultură a Studenţilor, locaţie în care va şi avea loc Aniversarea, respectiv în studioul 202 – Diogene V. Bihoi”, transmit organizatorii evenimentului din acest sfârșit de săptămână.
Astfel, la studiul 202 de la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 19, sunt așteptați, sâmbătă, toți amatorii de teatru. Aici se vor putea bucura de patru spectacole: „Măicuța Maria Ignatius vă explică tot”, „Regele moare”, „137 de elefanți” și „Monoloagele vaginului”.
De asemenea, între pauzele dintre spectacole, publicul va putea să vizioneze diferite proiecții cu istoria Teatrului Thespis și filme memento.
Citiți principiile noastre de moderare aici!