Întâlnirea pentru formarea corului va avea loc luni, 24 octombrie, de la ora 18:30, la sediul Facultății de Drept, în amfiteatrul A1.
„Pentru a face parte din cor primează dorința de a cânta – abilitățile vocale fiind perfectibile prin exercițiu. La întâlnirea de formare a grupului vom cânta împreună, începătorii fiind susținuți de persoane cu experiență. De asemenea, dorim ca acest demers să fie unul deopotrivă plăcut pentru membrii corului și public, precum și un prilej de coeziune socială a avocaților, în cauze caritabile”, a explicat inițiatorul corului, avocatul Paul-Filip Ciucur.
Avocații din cor doresc să demonstreze că prin muzică se pot depăși barierele de vârstă, cât și cele sociale, care stau în calea „legării unor relații umane frumoase și sincere”.
Colectivul se va ocupa cu strângerea de fonduri pentru cauze nobile. Debutul corului va avea loc de Crăciun, când se va susține un concert caritabil, realizat cu ajutorul Fundației United Way Romania. Sumele strânse atunci se vor duce către copiii nevoiași cărora le lipsește hrana caldă, adăpostul și cele necesare pentru studiu.
Mai multe detalii pot fi găsite aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!