La magazinele Cash & Carry Metro, în perioada 27 – 30 decembrie programul de lucru va fi cel normal. În data de 31 decembrie închiderea magazinelor va avea loc la ora 16. Pe 1 ianuarie va fi închis, iar pe 2 ianuarie între 8 – 16. Pe data de 3 ianuarie programul de lucru va fi cel normal.
La Auchan, în perioada 28 – 30 decembrie orarul de vizitare va fi la Auchan între orele 8 şi 24, iar în 31 decembrie magazinul de deschide la ora 8 şi se va închide la ora 18. Reluarea activităţii va avea loc pe 2 ianuarie, la ora 10, magazinul fiind deschis până la ora 22.
Cele 19 magazine Selgros din România vor funcţiona în luna decembrie 2011 după un program zilnic mărit cu două ore. Ora de închidere a magazinelor a fost mutată de la ora 22.00 la ora 24.00, pentru a oferi şi clienţilor cu o agendă foarte încărcată oportunitatea de a face cumpărăturile tradiţionale sau cele specifice Lunii Cadourilor.
Magazinele Selgros vor fi deschise, de luni până sâmbătă, în intervalul 6 – 24, iar duminica între orele 7 – 24. Excepţie va fi ziua de Revelion. Sâmbătă 31.12 orarul de lucru este între orele 6 şi 16. Duminică duminică 1 ianuarie Selgros va fi închis, iar luni 2 ianuarie se lucrează între 7 şi 22. Magazinele Selgros vor reveni la programul obişnuit începând cu data de 3 ianuarie 2012.
La Hypermarket-urile Real, între 26 şi 30 decembrie programul de funcţionare va fi cel normal. Pe 31 decembrie magazinele se vor închide la ora 20. Începând cu data de 2 ianuarie 2012, toate hypermarketurile Real îşi vor relua programul normal de funcţionare.
În ultima zi din 2011, pe 31 decembrie, timişorenii pot face cumpărături la Iulius Mall pentru petrecerea de Revelion până la ora 18.00. Anul nou începe pe 2 ianuarie la Iulius Mall, de la ora 12.00. Marţi, 3 ianuarie 2012, va fi program între 10.00 – 22.00 (program normal).
Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, Serviciul de Evidenţă a Persoanelor şi Serviciul de Stare Civilă de la primărie îşi vor suspenda programul cu publicul doar în perioada 27-30 decembrie 2011. Înregistrarea nou-născuţilor şi a deceselor se va face după programul existent. La Direcţia Patrimoniu, Serviciul Achiziţii Publice va prelua documentaţii specifice termenelor şi procedurilor de achiziţii publice în toate zilele lucrătoare. Compartimentul Pompe Funebre – casieria de pe bd. 3 August 1919 nr. 17 va funcţiona între orele 9.00-12.00 în perioadele 27-30 decembrie şi 3-6 ianuarie.
În cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară, Cantina de Ajutor Social, în 27 decembrie va fi zi obişnuită de lucru, în 30 decembrie, între orele 12-14, se va distribui hrana caldă pentru 30 şi 31 decembrie şi cea rece pentru 1 şi 2 ianuarie. Programul cu publicul va fi reluat în 3 ianuarie la cantină, când va fi o zi obişnuită de lucru.
Biroul Evidenţa Contribuabili şi Încasări Bugetare va încasa obligaţiile fiscale până în 30 decembrie inclusiv.
Biroul Evidenţă Contribuabili şi Încasări Bugetare va încasa între 3 şi 13 ianuarie doar obligaţiile constând în amenzi. Încasarea impozitelor şi a taxelor locale va fi reluată din 16 ianuarie 2012.
Toate casieriile Enel Energie din judeţul Timiş vor fi închise în ziua de luni, 2 ianuarie 2012, dar clienţii companiei au la dispoziţie şi alte modalităţi de a-şi plăti factura la curent în această perioadă. Pentru perioada în care nu este prevăzut program cu publicul nu se vor face preavizări sau deconectări de la reţeaua de energie electrică. Serviciul Telecitire va fi funcţional.
Marţi, 27 decembrie 2011, precum şi vineri, 30 decembrie 2011, şi marţi, 3 ianuarie 2012, casieriile Enel Eergie vor fi deschise conform programului obişnuit de lucru. În această perioadă, clienţii Enel care doresc să îşi achite factura de energie electrică pot utiliza modalităţile alternative de plată.
Şi programul de lucru al angajaţilor societăţii de salubrizare Retim Ecologic Service se modifică pe perioada sărbătorilor de iarnă. Casieria din Timişoara va fi închisă în în 2 ianuarie (luni). Exceptând ziua de 2 ianuarie, când casieria Retim este închisă, în toate celelalte zile programul încasărilor este normal, inclusiv sâmbătă, 31 decembrie, între orele 8.00-12.00. Colectarea deşeurilor de la toţi clienţii societăţii, inclusiv din comunele periurbane, se va efectua conform graficelor normale de colectare.
Dacă veţi avea probleme cu apa, canalizarea sau căldura de Crăciun sau Revelion puteţi apela la dispeceratele Aquatim sau Colterm, care vor funcţiona non-stop pe perioada sărbătorilor.
Casieriile societăţii de apă-canal Aquatim sunt închise pe 2 ianuarie 2012. În 30 decembrie programul de lucru al casieriilor va fi de la ora 8.00 la ora 14.00, iar birourile Tehnic, Relaţii Clienţi şi Contracte vor funcţiona în intervalul orar 8.00-15.30. Factura de apă poate fi achitată şi la agenţiile şi ATM-urile BRD, la factorii poştali şi la oficiile poştale, precum şi în magazinele unde funcţionează sistemul PayPoint. Şi casieriile societăţii Colterm vor fi închise în 26 decembrie şi 2 ianuarie. Dispeceratul Aquatim va funcţiona normal, 24 de ore din 24 pe toată perioada sărbătorilor de iarnă. Clienţii pot suna la numărul de telefon 0256/ 201.362 pentru a sesiza orice probleme legate de sistemele publice de apă şi canalizare, de la presiunea scăzută a apei, la defecte la contorul de branşament şi capace de canal lipsă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!