Peste 4.000 de elevi (4.497 s-au înscris la examen în acest an) care au terminat clasa a VIII-a așteaptă să vadă la ce școală au intrat, în urma rezultatului de la Evaluarea Națională. Admiterea în clasa a IX-a în liceele de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere, care este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 75%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25%).
Repartizarea computerizată la liceu se face marți, 19 iulie, iar rezultatele acesteia vor fi afișate pe site-ul Ministerului Educației.
După ce emoțiile trec și copiii află unde „au intrat”, candidații trebuie să depună dosarele de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi, între 21 şi 29 iulie. Candidaţii rămaşi nerepartizaţi vor fi „distribuiți” în data de 28 iulie. Aceştia îşi vor depune dosarele la liceele în care au fost admişi în zilele de 28 şi 29 iulie.
UPDATE. A fost afișată repartizarea elevilor pe licee în Timiș, în urma rezultatelor de la Evaluarea Națională și a opțiunii absolvenților
Lista poate fi consultată aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!