18. iulie 2007 14:04; Reactualizat la: 18.07.2007 14:04


Oamenii lui Iglesias la spital

Casa Austria Casa Austria
TIMIŞOARA - Cinci membri ai staff-ului interpretului spaniol Julio Iglesias au ajuns la Clinica timişoreană Casa Austria, după ce au suferit un accident de circulaţie în judeţul Argeş.

 (14 comentarii)

Cei 5, o femeie şi patru bărbaţi, nu au suferit răni grave, dar au fost aduşi la Timişoara pentru investigaţii amănunţite, întrucât cântăreţul a vrut să se asigure că vor fi în formă pentru concertul de mâine seară de pe Ştrandul Tineretului. Femeia este backing-vocals în trupa lui Iglesias, adică îl acompaniază cu vocea, iar ceilalţi patru fac parte din echipa tehnică. Cu toţii au ajuns la Casa Austria în jurul orei 8.00, cu un microbuz pus la dispoziţie de un om de afaceri din Braşov. Timp de câteva ore, medicii timişoreni le-au făcut mai multe verificări, inclusiv RMN, iar concluzia a fost că niciunul dintre pacienţi nu are vreun os rupt. Femeia purta, la venire, un guler cervical, iar deşi nu au fost găsite leziuni, doctorii i-au recomandat să îl mai poarte o vreme. În urmă cu puţin timp, cei cinci au plecat la hotelul în care sunt cazaţi, acelaşi în care a stat şi Shakira anul trecut când a susţinut concertul de la Timişoara.

Julio Iglesias este aşteptat în această seară pe Aeroportul Internaţional Timişoara, în jurul orei 18.00, iar potrivit programului iniţial, de la avion va porni direct spre hotel pentru a se odihni.

Modificări în program

Organizatorii anunţă că au intervenit câteva modificări în programul artistului. Astfel, la ora 9.30 publicul va intra în incinta ştrandului Tineretului, iar la ora 9.40 va începe concerul. Întârzierile au survenit din cauza caniculei.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Universitatea de Vest Timisoara, initiatoarea unei retele de cercetare in domeniul mediului
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Institutul de [...] mai multe »
Final de proiect in domeniul bioagriculturii
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au [...] mai multe »
Timisoara, prezentata la Barcelona
Întâlnire cu oamenii de afaceri spanioli pentru promovarea Timișoarei. Camera de Comerț din Barcelona va găzdui la [...] mai multe »
Blaga despre Noditi: Sper ca Bebe sa intre puternic in campanie
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, îşi continuă turneul electoral prin ţară. Blaga a sosit vineri din nou la [...] mai multe »
Politistii au sustinut primele probe la Raliul Criminalistilor
Vieri dimineața s-a dat startul celei de a XV-a ediții a Raliului Criminaliștilor, la care participă toți [...] mai multe »
O noua piatra de temelie in campanie, pentru pasajul subteran din zona Michelangelo
Chiar dacă lucrările se preconizează că vor începe în cel mai fericit caz în luna august, primarul şi cei doi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou