Start la tenis, ITF Women Timisoara

De Cristian Onaca
Start la tenis, ITF Women Timisoara
De sâmbătă avem tenis profesionist la 2 kilometri de Timişoara. Turneul ITF feminin de la baza sportivă Dyadora din Giroc, cu premii de 10.000 de dolari, adună la start jucătoare din toate colţurile lumii.

Prima ediţie a turneului ITF Women Timişoara porneşte sâmbătă la drum cu primele meciuri de pe tabloul de calificări. Vorbim despre un turneul din categoria primelor competiţii cu premii în bani din circuitul profesionist. Asta înseamnă premii totale de 10.000 de dolari şi un buget al competiţiei în valoare de 20.000 de dolari, fonduri asigurate de Primăria Timişoara, Federaţia Română de Tenis şi Clubul Sportiv Dyadora.

„Câştigătoarea tabloului de simplu va primi un cec în valoare de 1.500 de dolari, iar învingătoarele întrecerii de dublu intră în posesia unui cec de 600 de dolari. În funcţie şi de starea vremii meciurile vor începe în fiecare zi de la ora 10 şi se va juca pe toate cele 4 terenuri. Calificările ţin de sâmbătă până luni, de marţi încep jocurile de pe tabloul de simplu, iar finala de simplu va avea loc duminică”, a anunţat organizatorul Ovidiu Şola, care totodată este şi vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis.

Organizatorii au decis şi beneficiarele celor 4 wild-carduri acordate la acest turneu. Acestea sunt 4 junioare de mare perspectivă, timişoreanca Carina Avram şi compatrioatele sale Ioana Roşca, Irina Bara şi Laura Enea. De buna desfăşurare a turneului se va asigura supervizorul Ion Coman.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !