25. ianuarie 2006 15:04; Reactualizat la: 10.02.2011 06:28


Preşedintele a discutat cu Patriciu despre petrol

Dinu Patriciu a fost de cîteva ori la preşedinţie anul trecut , s-a întâlnit între patru ochi cu preşedintele, dar discuţiile au vizat exclusiv preţul petrolului şi în nici un caz nemulţumirile omului de afaceri cu privire la justiţie.

Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvînt al preşedintelui Traian Băsescu la Strasbourg unde şeful statului participă la adunarea parlamentară a consiliului Europei.

Conform preşedinţiei Patriciu a ajus aici doar în cadrul întâlnirilor preşedintelui cu petroliştii. LA solicitarea petroliştilor aceste convorbiri au fost purtate în comun dar şi separat de fiacer companie în parte.

Astfel pe 3 octombrie Traian Băsescu s-a întâlnit cu reprezentanţii OMV iar pe 5 septembrie cu cei ai OMV şi RAFO1.00 Omul de afaceri a cerut o audienţă către administraţia prezidenţială în cazul Rompetrol. Pe 11 septembrie administraţia prezidenţială i-a răspuns printr-un comunicat de presă în care se preciza că problema domnului Patriciu nu este de competenţa preşedintelui1.

“M-am întâlnit cu preşedintele anul trecut. Am discutat probleme legate de industria petrolieră şi de extinderea Rompetrol în regiune. Nu am discutat nimic despre investigaţie, pe care o respect dar aştept să se termine”, a declarat Patriciu. 

 


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria România
BNR: deprecierea leului se trage de la… Lucas Papademos
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a explicat cum a ajuns moneda nationala sa coboare sub pragul de 4,45 [...] mai multe »
Instanta ia telecomanda din mana CNA: OTV ramane pe micul ecran!
"OTV a infrant azi definitiv CNA: instanta a decis si anularea celei de a III-a injumatatiri a licentei OTV", titra [...] mai multe »
Noi revocari din functii decise de Victor Ponta
Premierul Victor Ponta a revocat din functie intreaga conducere a Autoritatii Nationale de Reglementare pentru [...] mai multe »
Cati medici au plecat din Romania? Peste 11.000 in 5 ani!
Exodul medicilor romani a luat o tendinta ingrijoratoare, atrage atentia prof.univ.dr. Vasile Astarastoae, presedintele [...] mai multe »
Noua ani de inchisoare pentru Silviu Bian, fostul sef al ANOFM
Silviu Bian a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la 9 ani de inchisoare cu executare in dosarul in care este acuzat [...] mai multe »
Record negativ – cursul BNR sare peste 4,45 lei/euro
Banca centrala a anuntat miercuri o noua depreciere istorica a monedei nationale - cursul BNR a ajuns la 4,4587 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou