Violenţele dintre suporterii echipelor de fotbal par să nu se mai sfârşească. Fanii echipei Dinamo, plecaţi în Olanda, au făcut scandal pe străzile din Nimeghen. Din cauza incidentelor de pe stadion, echipa lor de suflet poate pierde meciul la masa verde.
Echipa de fotbal feminin a Statelor Unite a început surprinzător de prost turneul olimpic. Miercuri seară, reprezentativa americană a fost învinsă de selecţionata Norvegiei, scor 2-0, în primul meci din cadrul Grupei G.
Campionatul European este deja istorie şi fotbalul revine aşadar la nivel de cluburi. Aşadar, cele două competiţii majore ale Bătrânului Continent sunt gata de debut. Până una alta, să vedem configuraţia tabloului competiţional!
Cu toate că a jurat credinţă veşnică clubului Fiorentina, se pare că Adrian Mutu este la un pas de a semna cu altă echipă din Serie A. Conform presei din Peninsulă, „Briliantul” a ajuns la un acord cu oficialii clubului AS Roma, iar cele două părţi vor începe cât de curând negocierile.
Ca şi când nu ar fi avut şi aşa destule, băieţii lui Guus Hiddink au o nouă motivaţie să învingă Spania în semifinala a doua a Campionatului European. Stimulentul nu este unul de natură pecuniară, ci... sexuală!
România a luat un punct în meciul cu Franţa dar nu are timp să se bucure pentru că urmează un meci şi mai greu: vineri, la Zurich, cu Italia.
Ciprian Marica s-a accidentat la antrenamentul de marţi al naţionalei. Fotbalistul naţionalei României s-a lovit la cap, în urma unui duel cu Marius Niculae.
Tot ceea ce s-a scris, vorbit sau gândit despre meciul de astăzi dintre România şi Franţa îşi află răspunsurile la orele serii!
Selecţionerul Victor Piţurcă s-a decis asupra formaţiei de start pe care o va alinia România în partida cu Franţa de luni seară, de la Zurich, informează FRF.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) a aprobat finanțarea proiectelor sportive pentru anul 2026, în urma procesului de evaluare a cluburilor și structurilor sportive din județ. În total, este vorba despre un buget de 8,2 milioane de lei, acordat sub formă de finanțări nerambursabile pentru sportul de performanță și pentru programe dedicate copiilor și tinerilor.
Ştiri din Timiș
Cum ne mai conectăm, cu adevărat, la orașul în care trăim? Nu doar ca spațiu de tranzit, ci ca un ecosistem viu, în care oamenii, apa, plantele și animalele coexistă și modelează împreună peisajul urban. De la această întrebare a pornit proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, o inițiativă care reunește artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și iubitori ai naturii într-un demers de redescoperire a relației dintre oraș și mediul natural.
Ştiri din Timiș
Cod Galben în vestul țării. Joi, 11 iunie, între orele 5:00 și 10:00, în Banat, Crișana, Maramureș și vestul Transilvaniei sunt așteptate intensificări ale vântului de până la 70 km/h, însoțite izolat de vijelii, descărcări electrice și averse de 15–25 l/mp.
Ştiri din Timiș
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis luni, 9 iunie, mutarea la Curtea de Apel Oradea a dosarului de ucidere din culpă în care medicul Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara, a fost condamnat la un an și opt luni de închisoare cu suspendare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara extinde serviciile disponibile pe platforma digitală, introducând noi funcționalități. Municipalitatea anunță că peste 80% dintre cereri sunt acum transmise online, față de doar 5% în urmă cu cinci ani.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) a aprobat miercuri, 10 iunie, modificarea acordului de colaborare cu județul Hunedoara privind gestionarea deșeurilor municipale, prin care cantitatea maximă de deșeuri ce poate fi tratată la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Bârcea Mare crește de la 65.000 de tone la 85.000 de tone.
1
Eveniment
Două autoturisme au fost implicate într-un accident produs pe Autostrada A1, la kilometrul 532, pe sensul Arad – Timișoara. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital.
1