Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Soarta cladirilor Liceului de Arte din centrul Timisoarei, indecisa. Prima idee: bloc cu 10 etaje in loc

Soarta cladirilor Liceului de Arte din centrul Timisoarei, indecisa. Prima idee: bloc cu 10 etaje in loc

la 11 February 2017 15:12

Soarta cladirilor Liceului de Arte din centrul Timisoarei, indecisa. Prima idee: bloc cu 10 etaje in loc

<p>Tion: Soarta cladirilor Liceului de Arte din centrul Timisoarei, indecisa</p>
11 February 2017 15:12
Se discută din nou despre soarta clădirilor din centrul orașului care au adăpostit Liceul de Arte Plastice. Potrivit celor de la Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei, a fost prezentată o primă idee pentru transformarea ansamblului de lângă primărie, care presupune demolarea imobilelor și construirea unui bloc cu zece etaje. Specialiștii de la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș susțin însă că încă nu s-a cerut demolarea. Se cere dezbatere publică!
Scris de Roxana Deaconescu - Se discută din nou despre soarta clădirilor din centrul orașului care au adăpostit Liceul de Arte Plastice. Potrivit celor de la Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei, a fost prezentată o primă idee pentru transformarea ansamblului de lângă primărie, care presupune demolarea imobilelor și construirea unui bloc cu zece etaje. Specialiștii de la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș susțin însă că încă nu s-a cerut demolarea. Se cere dezbatere publică!

Trimite articolul

X

Ansamblul de clădiri, care cuprinde fostul Liceu de Arte Plastice și Inspectoratul Școlar al Județului Timiș, are proprietar nou, după ce Consiliul Local Timișoara a refuzat să-și exercite dreptul de preemțiune. Municipalitatea l-ar fi putut cumpăra cu 5 milioane de euro, în toamna anului trecut.

Imobilele de lângă primărie sunt, din nou, subiectul unor controverse. Reprezentanții Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei cer dezbatere publică pentru un studiu de oportunitate „PUZ construire clădire cu funcțiuni mixte: locuire colectivă, activități administrative, de administrare a afacerilor, financiar-bancare, comerciale, culturale, de turism, parcaj colectiv public și privat”, Bd. Mihai-Eminescu nr. 2, Bd. C.D. Loga nr. 3.

Pe site-ul Primăriei Timișoara a fost publicat deja studiul de oportunitate, care spune că „din punct de vedere funcțional, ansamblul propus va cuprinde locuințe colective, birouri și servicii, funcțiuni comerciale, precum și un hotel”.

„În ceea ce privește configurarea țesutului construit, se propune preluarea aliniamentelor stradale și construcția unui monobloc masiv care să ajungă până la limita maximă acceptată pentru procentul de ocupare a terenului. Elementul semnificativ care contribuie la conturarea soluției finale este direcția favorabilă percepției turlei Catedralei Mitropolitane Ortodoxe, în capăt de perspectivă al Bd. Mihai Eminescu”, se arată în borderoul anexat studiului. Regimul maxim de înălțime permis este P+10.

Ce înseamnă de fapt studiul de oportunitate? O reglementare, susțin cei care l-au întocmit: „documentația prezintă intenții referitoare la modul de utilizare a terenurilor, de amplasare, realizare și conformare a construcțiilor pe zona studiată”. Studiul este semnat de prof. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și prof. dr. arh. Ioan Andreescu și a fost depus la primărie în luna ianuarie a acestui an.

Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei: „Liceul de Artă a picat examenul la arhitectură și urbanism”

Potrivit reprezentanților asociației care atrage atenția asupra atacurilor la patrimoniul capitalei Banatului, ultimul capitol al existenței a două clădiri din Timișoara – fostul Liceul de Arte Plastice și Inspectoratul Școlar Timiș – s-a lansat pe „repede-înainte”.

„Cei doi arhitecți grei ai arhitecturii timișorene propun în trei variante tot atâtea moduri de demolare a acestor clădiri, spulberându-i pe cei care au gândit și au construit aceste lăcașuri de învățământ”, se arată într-un comunicat de presă emis de oficialii asociației.

Ei susțin că cei doi arhitecți propun ridicarea unui „monobloc masiv încărcat cu beton, oțel și sticlă de cinci etaje finalizat în partea dinspre primărie cu un bloc de zece etaje, care va concura cu Catedrala Mitropolitană”. Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei cere primăriei să organizeze o dezbatere publică.

Și OAR Timiș vrea dezbatere publică

Reprezentanții filialei timișene a Ordinului Arhitecților din România au avut și ei ceva de spus, susținând că își manifestă dezaprobarea în ceea ce privește neexercitarea dreptului de preemțiune de către Primăria Timișoara referitor la terenul pe care se află clădirile fostului Liceu de Arte și Inspectoratului Școlar Timiș, precum și „asupra contractului de parteneriat dintre aceasta și Fundația Caritatea, prin care se promit anumiți indici, ignorându-se astfel toate forurile de specialitate –din interiorul sau din afara instituției primăriei”.

„Interesul public nu justifică implicarea activă a PMT în declasarea unui monument istoric, acest act fiind unul lipsit de viziune de planificare şi de cunoaştere a propriilor strategii şi a spiritului Timişoarei. (…) Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, în calitatea sa de instituție de interes public, recomandă organizarea de dezbateri publice deschise și constructive cu scopul de a identifica si clarifica interesul public intrinsec fiecăruia dintre aceste proiecte”, se arată în comunicatul emis de OAR.

Direcția pentru Cultură: Nu s-a cerut încă demolarea

Pe fir au intrat și reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Timiș, care au ținut să clarifice situația. Potrivit acestora, nu s-a cerut demolarea imobilelor de pe Bd. Mihai Eminescu nr. 2 și C.D. Loga nr. 3.

„Conform legislației în vigoare, demararea unei intervenții pe un amplasament se realizează în baza unui Aviz de oportunitate pentru PUZ – ca etapă preliminară de proiectare. Acest document este, conform legii, supus dezbaterii publice. La Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 12, la solicitarea proprietarului, a fost prezentat, spre consultare, PUZ în vederea obținerii Avizului de Oportunitate. În urma acestui demers a fost emisă o comunicare, prin care s-au cerut variante suplimentare de abordare a intervenției”, susțin oficialii Direcției pentru Cultură.

Practic, după întâlnirea de consultare a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 12, privind volumetria noului obiect arhitectural de lângă primărie, s-a concluzionat că „este nevoie de variante care să integreze parte din clădirile aflate în acest perimetru”.

„Până în prezent, la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș nu a fost depusă nicio documentație în vederea emiterii unui aviz de specialitate pentru demolarea clădirilor existente pe acest amplasament. Avizul Ministerului Culturii despre care se vorbește este, de fapt, avizul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, emis în 2014, aviz pentru Studiul istoric – document prin care nu se avizează explicit demolarea clădirilor de pe ansamblul Liceului de Artă, el conținând o serie de condiții”, se mai arată în comunicatul emis de DJC Timiș.

Practic, acest condiții spun că la elaborarea documentației de intervenții pe amplasament, acestea vor fi întocmite conform Legii 50/1991 și a Legii 422/2001, reactualizate. De asemenea, „concluziile Studiului istoric nu conduc la «declasificarea clădirilor de pe amplasament» – termen incorect utilizat în protocolul întocmit între primărie și proprietar – terenul fiind acela care rămâne în continuare în ansamblul cuprins în Lista Monumentelor Istorice 2010”, conchid oficialii Direcției pentru Cultură Timiș.

Ce să înțelegem din toate acestea? Că se lucrează la un Plan Urbanistic Zonal pentru noul ansamblu, proprietarii aflându-se în prezent la faza unui studiu de oportunitate, că nu s-a cerut exact demolarea și nici nu a fost avizată explicit în avizul pentru Studiul Istoric. Așadar, momentan, imobilele aflate pe Lista Monumentelor Istorice încă nu sunt în pericol de demolare.

Trimite articolul

X
Taguri:
bloc liceu arta ,
cladiri liceu arta ,
liceul de arta timisoara ,
soarta cladiri
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Noul împrumut de 30 de milioane de euro al primăriei, aprobat în ciuda nervilor și trimiterilor la administrația Robu
    2
    „Palatul coșmarurilor. Exorcism” la Casa Artelor din Timișoara
    3
    Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
    4
    De la Timișoara, și Miruță anticipează „anticipatele”: „Lucrurile sunt aproape binare”
    5
    Avion militar prăbușit la scurt timp după decolare în Țara Galilor. Cei doi piloți s-au catapultat
    6
    Ești student în Timișoara? De anul acesta este mai ușor să îți stabilești aici reședința
    7
    VIDEO. Explozie puternică în centrul Atenei. O clădire s-a prăbușit, iar trei persoane au fost rănite
    8
    Peter Magyar a cerut ridicarea imunității. Are dosar după ce a aruncat telefonul unei persoane în Dunăre
    9
    „Trimite-mi vești despre tine, darling!" Vrei o scrisoare de dragoste scrisă de Brâncuși?
    10
    Lucrări la rețeaua de gaz și un eveniment gastronomic. Pe care străzi din Timișoara nu veți putea intra cu mașina

    Cele mai noi știri

    Eveniment

    Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal

    Eveniment

    Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș

    România

    Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie

    Horoscop

    Energia Astrală a lunii Noiembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național

    Eveniment

    Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”

    Eveniment

    Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit

    România

    Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323