Si Aquatim lucreaza pe strada Jiul. Se opreste apa in zona

De Roxana Deaconescu
Si Aquatim lucreaza pe strada Jiul. Se opreste apa in zona
© foto: arhiva
Reprezentanții societății de apă și canal din Timișoara susțin că vor fi nevoiți să întrerupă furnizarea apei reci pe strada Jiul, din cauza unor lucrări. Vor fi afectați într-o anumită măsură și cei care locuiesc pe străzile Dragalina și Titulescu.

Vineri, între orele 9-12, echipele de intervenție ale Aquatim vor efectua lucrări de conectare a consumatorilor de pe strada Jiul la noua rețea de apă.

„Pentru realizarea acestor lucrări este necesară oprirea furnizării apei reci pe strada Jiul, ceea ce va afecta și punctul termic al Colterm situat pe strada Dragalina. Acest punct termic asigură presiunea apei reci la etajele superioare și furnizarea apei calde pentru blocurile de pe străzile Dragalina și Titulescu. Prin urmare, în intervalul menționat, va fi presiune redusă la etajele superioare ale blocurilor de pe străzile Dragalina și Titulescu și se va opri furnizarea apei calde la aceste blocuri”, transmit reprezentanții societății de apă și canal.

Atenție! La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, cei de la Aquatim recomandă să nu se folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor