Sfarsit de saptamana intr-o noua Capitala Culturala Europeana – Plzen

De T. Ex.
Sfarsit de saptamana intr-o noua Capitala Culturala Europeana – Plzen
© TION - Sfarsit de saptamana intr-o noua Capitala Culturala Europeana – Plzen
Orașul ceh Plzen sau Pilsen este una dintre cele două Capitale Culturale Europene în 2015, cealaltă fiind orașul Mons din Belgia. Pentru a începe calendarul de activități și evenimente culturale ce vor dura tot anul, Plzen găzduiește o ceremonie de inaugurare de proporții care va avea loc în 17 ianuarie. Motiv perfect pentru a petrece un weekend în orașul faimos pentru berea care se produce aici de mai bine de un secol.


Participați la una dintre cele cinci procesiuni care se vor desfășura în Piața Republicii din centrul medieval, unde vor avea loc performance-uri cu acrobați, și urmăriți cum clădirile medievale din piață se transformă în adevărate suporturi pentru spectacole de efecte speciale, cu muzică și lumini. Veți putea auzi, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, cum bat cele patru clopotnițe ale Catedralei gotice Sf. Bartolomeu. La finalul războiului forțele naziste au topit cele patru clopote, care acum au fost refăcute.

Această ceremonie marchează și începutul sezonului ce circ în Plzen, care va dura până în noiembrie. În această perioadă cele mai faimoase circuri din lume vor pune în scenă spectacole în corturi uriașe ridicate în mai multe locații diferite, răspândite în oraș.

Orașul ceh este cunoscut și pentru berea care poartă același nume, Pilsner Urquell, care a fost produsă aici pentru prima dată în 1842. Majoritatea barurilor din oraș oferă bere nepasteurizată și nefiltrată, care este adusă de la berărie într-un car tras de cai, tradiție păstrată de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Conceptul candidaturii orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană poartă titlul „Otevřete si Plzeň!”, care fie poate fi tradus prin „Plzen, deschide-te!”, fie prin „Deschide un Plzen ”, făcând referire la berea tradițională a orașului.

Pilsen (2)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !