Donațiile în echipamente au fost făcute către maternităţile Bega şi Odobescu, precum şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Louis Ţurcanu”. Maternitatea Bega, parte a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brânzeu” Timişoara, a fost dotată cu o lampă de fototerapie şi două pulsoximetre, iar Maternitatea Odobescu, din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, a primit două pulsoximetre. Spitalul Louis Ţurcanu a fost dotat cu un aparat de dializă şi tehnici de epurare extrarenală şi cu un aparat de ventilaţie, acesta din urmă fiind achiziţionat integral cu sprijinul financiar al unui sponsor.
Până acum, Salvați Copiii a ajuns la Timișoara cu echipamente în valoare de 35.300 euro. Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a fost dotat, în 2013 și 2015, cu un incubator și două monitoare de funcții vitale, iar Spitalul Louis Țurcanu a primit, în 2014, un incubator și în 2015 o hotă microbiologică. Mai mult, Spitalul Județean de Urgență Timișoara a primit în 2014 un monitor de funcții vitale și două pulsoximetre.
„Dotarea secţiilor care îngrijesc nou-născuţi este o prioritate națională, iar contribuția Salvați Copiii este inestimabilă; susținerea repetată în lupta împotriva mortalității infantile este esențială. Cu ajutorul echipamentelor donate până acum au fost salvate mii de vieți. În Timişoara, aceste contribuţii vor salva vieţile nou-născuţilor ce au funcţia renală afectată grav, dar vor asigura şi un suport ventilator al respiraţiei, conform celor mai înalte standarde.” a spus dr. Mihai Gafencu, preşedinte Salvaţi Copiii şi medic pediatru în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.
În 2016, peste 460.000 de euro vor fi investiţi în dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți din Arad, Timișoara, Pitești, Brașov, București (Maternitatea Bucur, Maternitatea Pantelimon, Maternitatea Giulești, Spitalul Clinic CF2), Reșița, Oravița, Mangalia, Craiova, Focșani, Hațeg, Slobozia, Iași, Pașcani, Târgu Mureș, Roman, Târgu Neamț, Vaslui, Dorohoi, Călărași, Giurgiu, Tulcea și Teleorman. Fondurile au fost obținute prin implicarea publicului larg, prin campaniile de redirecționare a 2% din impozitul pe venit, donaţii online, donații prin SMS sau Direct Debit, cât şi cu sprijinul sponsorilor Salvați Copiii. Orice sprijin acordat, prin donaţii online sau prin SMS la 8844 cu codul “SALVEZ” (2 euro lunar), este binevenit.
„Maternitățile și secțiile de nou-născuți au în continuare nevoie de sprijin, în așa fel încât efortul medicilor să fie susținut de dotări la standarde moderne, care să ajute copiii născuți prematur să supraviețuiască. Anul acesta, continuăm programul nostru de reducere a mortalităţii infantile, pentru că ne dorim ca niciun nou-născut să nu își mai piardă viața din cauze prevenibile.”, a spus Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv Salvaţi Copiii România.
În 2010, la startul programului Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile, România înregistra o rată a mortalităţii infantile de 9,8 la mia de copii născuți vii. În doar 5 ani, țara noastră a coborât până la o rată de de 8 la 1000 de nou-născuţi vii, în 2015, menținându-se însă în continuare pe primul loc în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă.
Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvați Copiii privind situația maternităților din România – 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.
Prin proiectul Fiecare Copil Contează, organizaţia Salvaţi Copiii a reuşit până în prezent să doteze 67 de maternităţi cu incubatoare, mese de resuscitare şi aparate de ventilaţie în valoare de 8.700.000 lei, ajutând astfel peste 24.000 de nou-născuți să trăiască. Cei care doresc să susţină programul Salvaţi Copiii de reducere a mortalității infantile în România o pot face cu un SMS lunar la 8844 cu textul „SALVEZ”, în valoare de 2 Euro.
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990.
Citiți principiile noastre de moderare aici!