Reunire fara niciun fel de noutati la ACS Poli Timisoara

De Marcel Hoster
4Comentarii
Reunire fara niciun fel de noutati la ACS Poli Timisoara
© Tion: Reunire fara niciun fel de noutati la ACS Poli Timisoara
Pe un ger groaznic, cei de la ACS Poli Timişoara au sunat vineri reunirea la Stadionul „Dan Păltinişanu”. Fără o parte dintre jucători, blocaţi la Bucureşti din cauza gerului, echipa a făcut un prim antrenament, unul tare, aşa cum a zis antrenorul Ionuţ Popa. Noutăţi… deocamdată zero.

ACS Poli Timişoara a reluat pregătirea pentru campionat şi Cupa Ligii, acolo unde va juca finala. Vor fi trei zile de pregătire la Timişoara, după care urmează cantonamentul de la Poiana Braşov.

„Începem pregătirea şi ne dorim un an bun, ne-am adunat, dar n-am luat legătura cu echipa să vorbim cu ei. Sunt probleme legate de prezenţa unora, din cauza vremii, cei de la Bucureşti sunt blocaţi pe aeroport, vedem cum putem să-i aducem mai repede la Timişoara. Şi aici vorbim şi de Pedro Henrique, inclusiv, ar fi o surpriză plăcută să revină după doar o zi de întârziere. Vom avea trei zile de pregătire, după care plecăm la Poiana Braşov, vom sta şapte zile şi continuăm apoi tot la Timişoara”, a declarat Ionuţ Popa.

Despre lotul de jucători Popa nu are niciun fel de noutăţi, dar cei care sunt deja la club vor avea parte de un stagiu intens la Poiana Braşov.

„Nu am niciun fel de noutăţi legate de lot. Preocuparea mea a fost să vedem ce putem face, unii vor să plece, iar noi vrem să completăm cu doi – trei jucători, să crească valoarea lotului pentru play-off. Azi facem antrenamentul preconizat, unu mai tare, nu avem timp, sunt doar zece zile de acumulări maxime. Vă reamintesc că, campionatul în România e divizat între toamnă şi primăvară, iar aceasta înseamnă şi oprirea de campionat, cantonamentul cu acumularea fizică. E obligatoriu să facem asemenea pregătire. Oricât vrei, pregătirea de acasă nu poate înlocui o pregătire la munte. Antrenamentele pe care le vom face acolo sunt câte două trei pe zi. Ultimul din o zi e la sală, vom lucra cu mingea, antrenamentul de forţă de dimineaţă va fi o dată afară, o dată înăuntru”, a mai menţionat tehnicianul.

Despre Bărbuţ Popa spune că nu ştie nimic despre o eventuală ofertă, dar spune clar că nu se pune problema unui schimb de fotbalişti cu Steaua. Despre Bănel Nicoliţă nu se ştie deocamdată nimic.

„Nu ştiu de vreun schimb de jucători cu Steaua. Decât să avem împrumutaţi mai bine să avem de-ai noştri. Am discutat despre Bănel, vedem care e situaţia. Nu ştiu programul lui Bărbuţ, ştiu doar că el e la antrenament azi. Nu ştim cine va pleca, am lucrat la acest capitol, lucrurile sper fie definitivate, când plecăm în cantonament să fie gata lotul. Poate sunt jucători care au jucat mai puţin, poate înţeleg că nu pot face faţă cerinţelor de aici, cert este că nucleul de bază rămâne”, a încheiat Ionuţ Popa.

Managerul sportiv al echipei, Rică Neaga, spune că în acest moment nu sunt nelinişti la echipă.

„Din punctul meu de vedere, cred că şi al domnului profesor (n.r. antrenorul Ionuţ Popa), la echipă este linişte. Va fi o perioadă scurtă de vacanţă, trebuie să acumulăm pentru cele cinci etape care mai sunt din campionatul regulat şi pentru play-off şi să ne vedem din nou la vară, aici, în prima ligă”, a declarat Neaga.

Vorbind despre lot, el a reuşit doar să confirme cele spuse de Popa.

„Am discutat cu Bănel, aşteptăm răspunsul lui. Vrem să ştim cine pleacă, cine vine. Cârstocea a fost singurul care a dorit să plece, Roşu a evoluat mai puţin, am considerat că nu mai intră în planuri. Ar fi maxim trei jucători care mai pleacă, la fel tot atâţia care să vină, vom vedea, în funcţie de buget. Vom ști sigur până la cantonament. Nu există nicio ofertă concretă pentru Bărbuţ”, a subliniat Neaga.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor