Noua staţie de tratare a apei potabile pusă în funcţiune în oraşul Gătaia reprezintă o investiţie de peste 4 milioane de lei, finanţată din fonduri europene.
„Stația furnizează locuitorilor din Gătaia și Sculia apă sigură, tratată și dezinfectată. Conductele de apă sunt însă vechi, de cele mai multe ori degradate sau cu depuneri de rugină pe pereții interiori. Aquatim a demarat recent un program suplimentar de mentenanță a rețelei de alimentare cu apă din Gătaia, care constă în spălari repetate, cu aer și apă sub presiune, cu utilaje speciale, a tuturor conductelor de apă din localitate (…), pentru a preveni colorarea apei ca urmare a antrenării depunerilor din interiorul conductelor, asigurând furnizarea apei de calitate corespunzătoare la robinet”, au anunţat reprezentanţii societăţii de apă-canal.
După finalizarea spălării rețelei de apă din Gătaia, Aquatim a programat aceeaşi operaţiune în oraşul Ciacova, unde conductele sunt, de asemenea, vechi.
Programul de spălare a conductelor, cu menționarea străzilor și intervalului orar, va fi publicat săptămânal pe site-ul Aquatim.
„În timpul spălării conductelor și la reluarea alimentării cu apă rece, este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă”, mai precizează operatorul.
Pentru probleme legate de serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare, vă reamintim că vă stă la dispoziţie dispeceratul Aquatim, care funcţionează non-stop la numerele de telefon 0256-201.362 şi 0756-119.528.
Citiți principiile noastre de moderare aici!