Reprezentantii CJ Timis cer bani europeni pentru drumuri realizate din bugetul judetului

De Adrian Panduru
2Comentarii
Reprezentantii CJ Timis cer bani europeni pentru drumuri realizate din bugetul judetului
Consilierii județeni s-au întrunit în ședință extraordinară, joi, 12 iulie, pentru a vota trei proiecte de hotărâre. Este vorba despre proiectele pentru trei drumuri județene, care au fost realizate deja din fondurile Consiliului Județean Timiș, dar pentru care se vor solicita bani europeni, pentru a se recupera fondurile investite din banii județului.

O nouă modificare în procedura de acordare a fondurilor europene prevede că dacă drumul respectiv a fost realizat și nu s-a făcut recepția finală, atunci se pot solicita fonduri europene. Spre exemplu, la drumul dintre Ivanda și Iohanisfeld, recepția finală se realizează peste 48 de luni, deși execuția a fost finalizată acum câteva zile.

Reprezentanții CJ Timiș au cerut bani europeni pentru trei drumuri realizate deja. Este vorba despre „Modernizare conexiuni rutiere prin I.B.U. pe DJ 588, Șemlacu Mare – Ferendia, km 9+500 – 13+935, L=4,435 km”, „Modernizare conexiuni rutiere prin I.B.U. pe DJ 592D, Hitiaș – Bacova, km 25+568,50 – 34+026,50, L=8,458 km” și „Modernizare conexiuni rutiere prin asfaltare DJ 693B Iohanisfeld (DN59B) – Ivanda, km 0.0+000 – 6+700, L=6,7 km”.

„Este vorba despre trei proiecte pe infrastructură. O premieră. A apărut o nouă modificare în procedurile de acordare a fondurilor europene pe infrastructură rutieră. Această modificare ne dă posibilitatea și pe proiecte demarate, finalizate, dar care nu au realizată recepția finală. Avem termen până în 16 iulie să le depunem. Suma este alocată la nivel regional. Aproximativ 22 milioane de lei este valoarea investiției în cele trei drumuri. Toate cele trei drumuri au fost realizate deja. Condiția era să fie realizate, dar să nu fie realizată recepția finală”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Articole pe aceeași temă:

Tion: Drumul din Timis care a vazut pentru prima data asfalt
Drumul care leagă Ivanda de Ionel „a văzut” pentru prima dată asfalt. Fost drum pietruit și de pământ, șoseaua a fost reabilitată cu bani din bugetul Consiliului Județean Timiș. Drumul care leagă Ivanda și Iohanisfeld (Ionel) a fost asfaltat, pe o lungime de 6,7 kilometri, cu fonduri de la Consil...



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor