Raman totusi doua terenuri pentru sala polivalenta de 16.000 de locuri a CNI: unul langa stadion si altul la Giroc. Robu e patimas cu locul din Timisoara

De Roxana Deaconescu
17Comentarii
Raman totusi doua terenuri pentru sala polivalenta de 16.000 de locuri a CNI: unul langa stadion si altul la Giroc. Robu e patimas cu locul din Timisoara
© foto: Tion
Când doi se ceartă, cine câștigă? Disputa pentru sala polivalentă pe care CNI s-a angajat că o construiește pentru Timișoara s-a mutat pentru o clipă în consiliul local. Aleșii au fost chemați „de îndată” să dezbată o altă problemă, iar primarul a reușit să strecoare și un proiect privind ultimul teren propus pentru ridicarea mult-așteptatei săli. După aproape o oră de discuții, propunerea a trecut, iar CNI rămâne cu două variante: un teren lângă stadion și cel de la Giroc. Tot CNI decide unde se face sala, dar primarul Nicolae Robu spune că e pătimaș și nu acceptă un alt loc decât unul din Timișoara.

Consilierii locali s-au întâlnit, luni, în a treia ședință „de îndată” organizată în ultimele două săptămâni, cea cu numărul cinci de anul acesta. Pe ordinea de zi suplimentară au avut și un proiect de hotărâre privind „trecerea în proprietatea privată a Municipiului Timișoara în domeniul public al Municipiului Timișoara a terenului înscris în CF 446526 Timișoara, nr. cad. 446526, în suprafață de 46.840 mp”. Este vorba despre un teren amplasat lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”, ultima propunere a primarului pentru construirea sălii polivalente de 16.000 de locuri.

„Prin adresa Companiei Naționale de Investiții din 7.09.2018 ni se comunică drept răspuns la adresa noastră din 26.07.2018, că obiectivul de investiții «Construire Sală Polivalentă de 16.000, str. Aleea FC Ripensia 35-37» a fost introdus pe lista sinteză a programului «Săli de sport». Ca urmare, prin nota internă 40/10.09.2017, s-a decis înființarea comandamentului local «Sala polivalentă de 16.000 locuri», cu însărcinarea de a gestiona cu prioritate absolută proiectul. Conform procesului verbal de ședință din data de 18 septembrie 2018 a Comandamentului Local, s-a hotărât promovarea unui proiect de HCL de trecere a terenului înscris în CF 446526 Timișoara, nr. cad. 446526, în domeniul public al Municipiului Timișoara”, se arată în proiect.

Practic, funcționarii din primărie au stabilit că este nevoie de acest proiect încă din 18 septembrie, iar el a fost trecut pe o listă suplimentară la ordinea de zi, într-o ședință „de îndată”.

„Atunci am anunțat și, în interacțiunea pe care o avem cu CNI, ei ne fac diverse observații și solicitări. Acum a venit rândul să satisfacem această solicitare. Când am propus această locație nu ni s-a spus imediat că trebuie să o și trecem acum din domeniul privat în domeniul public. Nu ni s-a spus atunci în acel moment”, a susținut primarul Nicolae Robu.

Edilul-șef le-a explicat aleșilor locali că proiectul nu schimbă nimic, ci doar stabilește regimul terenului. Consilierii locali au văzut proiectul doar cu ceva timp înainte de ședință.

„Materialul este destul de vag. Nu că nu vrem. Pe mine, personal, nu mă interesează unde este sala polivalentă în mod special, să fie în locația optimă astfel încât CNI să o facă. Nu mă interesează că e la Giroc, la Dudeștii Noi, nu înțeleg de ce trebuie să ne grăbim?”, a spus Dan Idolu, PSD.

Primarul Nicolae Robu i-a îndemnat pe aleși să voteze, pentru a putea transmite ceea ce s-a decis încă din septembrie.

„Haideți să votăm să putem transmite. Nu se face mâine nimic, poate nici poimâine, dar haideți să votăm, să nu ne mai strângem o dată”, le-a spus Robu.

Edilul-șef le-a explicat consilierilor că el ar fi de acord ca cei din Consiliul Județean Timiș să facă unde vor noul stadion, propus tot de CNI, dar nu acceptă sub nicio formă ca sala polivalentă să nu fie construită în Timișoara.

„Nu e niciun interes partinic și cred că am făcut dovada. (…) Noi vom susține, dacă expertiza arată că trebuie demolat și proprietarul CJ nu dorește să-și asume cheltuieli de reabilitare și vrea demolare și construirea unui nou stadion, vom susține o asemenea inițiativă. (…) Nu voi accepta alt amplasament. (…) Dacă ați fi la fel de dedicat ca mine să cunoașteți lucrurile în detaliu, sunt convins că ați gândi ca și mine. (…) Alte lucruri am susținut și voi susține și noul stadion în orice variantă, dar aici vă rog să mă înțelegeți. (…) Lăsând gluma la o parte, credeți-mă că e abordarea rece, logică, a unui om care s-a implicat până-n pânzele albe”, a explicat primarul.

Edilul a fost întrebat și dacă își asumă eventualul eșec al proiectului, adică CNI să renunțe la planul pe care îl are pentru Timișoara. A răspuns că își asumă doar dacă locația propusă de el nu este potrivită.

„Dacă e o locație proastă, îmi asum, că eu am propus, sigur. Sunt pătimaș, aici e patimă alături de o gândire la rece foarte rațională. Susținerea este făcută cu patimă, că așa sunt eu, mai înflăcărat, pun suflet în tot ceea ce fac. În spate este o gândire rațională de robot”, a completat Robu.

Consilierul local Adrian Orza a atras atenția asupra unei probleme care ar putea deveni evidentă.

„Știm bine cum e cu proverbul românesc că cine fuge după doi iepuri nu prinde niciunul. Știu cum s-a întâmplat cu bazinul olimpic (…), apoi a venit criza și nu l-am mai avut ca finanțare”, a spus Orza, explicând că există posibilitatea ca cei de la CNI să vadă că autoritățile locale și județene nu se pot pune la o masă să ia o decizie privind terenul potrivit și să spună că merg și investesc în alt oraș, unde nu există astfel de dispute.

În cele din urmă, aleșii PSD au fost de acord cu proiectul propus de cei din primărie.

„E un cec în alb politic pentru susținerea oricărui proiect, de la domnul Dobra. Oricum hotărăște CNI, era frumos să discutați înainte, să mergeți împreună la CNI. Ceea ce a zis Adrian Orza gândim toți. Dacă mergem pe drumul acesta și ne faultăm reciproc, nu ajungem niciunde și atunci ne plângem în continuare că e lăudat Clujul peste tot”, a conchis Idolu.

„Apreciez această deschidere. Da, cred că asta este abordarea și cred că eu am dat dovadă de aceeași abordare, cu exemplele pe care le-am prezentat”, i-a replicat Robu.

Se discută de mulți ani despre proiectul sălii polivalente și al stadionului, ambele incluse în lista CNI. Primarul Nicolae Robu le-a promovat intens și în campania electorală din 2012, promițându-le alegătorilor că le va construi dacă îl vor alege. E greu însă cu promisiunile, iar CNI nu s-a înghesuit să investească în Timișoara.

„Nu e vorba că nu accept eu, dar eu cred că nu are rost să discutăm ipoteze neraționale, pentru că e mult mai potrivit și ne onorează să colaborăm pentru a face lucruri cât mai bune pentru Timișoara, pentru județul Timiș, pentru toată regiunea și chiar euroregiunea noastră și, să nu ne ferim de cuvinte, chiar pentru țară. Pentru că astfel de obiective, o sală polivalentă de mari dimensiuni și un stadion modern, sunt bunuri cu impact național și care se răsfrâng ca atare pe tot arealul țării, nu numai aici în jurul nostru. Și eu am declarat: nu are rost să ne tot disputăm întâietăți, ci e mult mai bine să facem împreună sau să ne susținem, dacă cineva nu vrea să facem ambele obiective împreună, putem să ne susținem reciproc, unii să fie titularii stadionului, ceilalți titularii sălii polivalente”, a explicat edilul-șef.

Acum, pe lista sinteză a CNI sunt prevăzute patru terenuri pentru viitoarea sală polivalentă de 16.000 de locuri: trei propuse de Robu și cel propus de CJT în Giroc. Potrivit primarului, ultima comunicare instituțională cu Compania Națională de Investiții ar fi avut loc în urmă cu o lună.

„Eu discut din 2012 despre sală, eu personal, că am avut pe platforma de candidatură aceste obiective, și stadionul, și sala polivalentă. Eu atunci nici nu știam că stadionul nu e al primăriei, ci e al consiliului județean. Eu renunț la două din cele pe care le-am propus, trei am propus oficial, și rămâne aceasta cu propunerea CJ. Dincolo de ce s-a întâmplat, că nu vreau să îl acuz pe domnul președinte Dobra că dânsul a fost în spatele apariției unei noi poziții acolo, nu vreau niciun fel de dispute și de conflicte, eu vreau să fim raționali și să ne sprijinim reciproc în tot ce este de interes public dincolo de tot ce ne desparte în plan politic”, a precizat Robu.

Întrebat ce se întâmplă dacă cei de la CNI vor decide ca sala să fie ridicată la Giroc, Nicolae Robu a ocolit răspunsul. A precizat însă în trecut că dacă cei din București nu vor să investească în Timișoara, atunci face primăria o sală polivalentă, dar mai mică. S-a făcut chiar și o estimare de preț, vreo 20 de milioane de euro.

„Nu o să poată decide asta, dar nu are rost să discutăm, că dacă discut subiectul, las impresia unei dispute în continuare și, pentru binele Timișoarei și al județului Timiș, nu vreau să intru în această discuție”, a conchis Robu.

Articole pe aceeași temă:

Tion: Sala polivalenta a Timisoarei: Robu anunta constructia langa „Dan Paltinisanu”
Vești noi despre viitoarea sală polivalentă de 16.000 de locuri a Timișoarei, pe care CNI vrea să o ridice pentru oraș. Robu anunță că epopeea acesteia s-ar fi terminat și că Ministerul Dezvoltării a emis un ordin prin care anunță că polivalenta se va ridica lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”. Depart...
Tion: Se joaca cu polivalenta si cu stadionul!
Deși conducerea Companiei Naționale de Investiții a vizitat recent capitala Banatului pentru a vedea terenurile puse la dispoziție de autoritățile locale și județene pentru ridicarea viitoarei săli polivalente de 16.000 de locuri a orașului, se pare că mai-marii CNI ar fi luat deja o decizie cu priv...
Foto: arhivă
O comisie de la CNI a vizitat, miercuri, terenurile propuse de autoritățile locale și județene pentru ridicarea viitoarei săli polivalente a Timișoarei. A fost atât la Giroc, unde CJ are un teren, cât și lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”, pentru a vedea terenul propus de primărie.Reprezentanții CNI,...
Foto: arhivă
Licitația pentru execuția viitoarei săli polivalente a Timișoarei, cu 16.000 de locuri, va fi realizată, cel mai probabil, în anul 2019. Locul unde se va ridica aceasta nu este stabilit oficial, dar președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra spune că se va construi la Giroc, nu în Timișoara...



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor