Proprietarii de apartamente din Timisoara nu se lasa: cer tot mai multi bani la vanzarea locuintelor

De Marcel Hoster
32Comentarii
Proprietarii de apartamente din Timisoara nu se lasa: cer tot mai multi bani la vanzarea locuintelor
© Tion: Proprietarii de apartamente din Timisoara nu se lasa: cer tot mai multi bani la vanzarea locuintelor
Proprietarii de locuinţe din Timişoara au pretenţii tot mai mari atunci când îşi vând proprietăţile. Dacă la nivel naţional preţurile au scăzut în medie cu 0,3 procente în ultima lună, Timişoara se remarcă printr-o creştere de 0,7 procente.

Cererile lansate pe piaţă de proprietarii de apartamente din Timişoara, interesaţi să le vândă, sunt tot mai ridicate. Tendinţa care a existat la începutul toamnei la nivel naţioal se menţine doar în oraşul de pe Bega. Dacă prima lună de toamnă a dus la creșterea entuziasmului vânzătorilor și, implicit, a prețurilor solicitate, în octombrie așteptările acestora s-au mai temperat. Valoarea medie de listare pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (noi și vechi) s-a diminuat ușor în ultimele 30 de zile, cu 0,3% mai exact, de la 1.045 la 1.042 de euro pe metru pătrat util. Față de perioada similară a anului trecut, când un apartament costa, în medie, 980 de euro pe metru pătrat, nivelul actual este cu 6,3% mai ridicat.

Dintre marile orașe analizate în detaliu, jumătate au consemnat creșteri, iar celelalte scăderi de preț. Un fapt interesant este că, după ce luna trecută a surclasat Cluj-Napoca la acest capitol, Timișoara își menține prima poziție în clasamentul scumpirilor la 12 luni.

Dintre centrele regionale analizate, în orașul de pe Bega a avut loc cea mai mare creștere a prețurilor în ultima lună, pretențiile vânzătorilor majorându-se cu 0,7%, de la 1.022 la 1.029 de euro pe metru pătrat util. Tot aici apare și cel mai mare avans la 12 luni, respectiv 9,6%, de la valoarea de 939 de euro pe metru pătrat valabilă în octombrie 2015. În ultimele 30 de zile, preţurile cerute la apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,2%, de la 1.024 la 1.026 de euro pe metru pătrat, însă cele noi s-au scumpit cu 2,8%, de la 1.014 la 1.042 de euro pe metru pătrat.

Articole pe aceeași temă:

Apartamentele noi sunt tot mai cautate. Preturile la cele vechi ar trebui sa scada

Locuintele noi continua sa fie mai ieftine decat cele vechi

Vanzatorii de locuinte din Timisoara sunt tot mai pretentiosi la pret



32Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor