Proiect inedit la Timisoara: consiliere psihologica pentru cei care sustin o persoana care lupta cu cancerul

De Adrian Panduru
1Comentariu
Proiect inedit la Timisoara: consiliere psihologica pentru cei care sustin o persoana care lupta cu cancerul
© TION: Proiect inedit la Timisoara: consiliere psihologica pentru cei care sustin o persoana care lupta cu cancerul
O studentă de anul trei aF acultății de Sociologie-Psihologie  din Timișoara a inițiat un program informativ destinat aparţinătorilor bolnavilor de cancer – o întâlnire prin care, prin metode psihologice, va încerca să ajute rudele și prietenii celor diagnosticați cu cancer să treacă prin acest eveniment negativ.

Adelina Ştefănuţ, studentă în anul trei la Facultatea de Sociologie-Psihologie, Secţia Psihologie- Universitatea de Vest și-a propus să ajute rudele persoanelor bolnave de cancer. Acest program cuprinde două prezentări şi abordează subiecte precum: importanța informării în confruntarea cu această boală, importanța căutării sprijinului celorlalţi, stresul, reglarea emoţională, schimbarea gândurilor negative, comunicarea cu medicul şi cu persoana bolnavă.

Prima prezentare este prevăzută a se desfăşura joi, de la ora 18, la sediul Asociaţiei Împotriva Cancerului Timişoara, str. Mărăşeşti nr. 5. Ȋnscrieri se fac la telefon: 0721 398 083.

„Lucrarea mea de diplomă vizează felul în care oamenii pot să treacă peste acest eveniment negativ.. Mi-am propus să vedem dacă putem oferi infirmații psihologice aparținătorilor, din studii reiese că aceste informații ajută oamenii. Voi vorbi despre stres, gânduri negative, comunicarea cu medicul, cu persoana pe care trebuie să o îngrijim. Am prevăzut două prezentări”, spune Adelina Ștefănuț.

Participarea este gratuită, la sediul Asociației Împotriva Cancerului, care activează pe lângă Secția de Oncologie a Spitalului Municipal Timișoara.

Mai multe informații găsiți și pe Facebook.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor