Procesiunea Floriilor, cu ramuri de salcie, pe străzile Timișoarei

De Adrian Panduru
2Comentarii
Procesiunea Floriilor, cu ramuri de salcie, pe străzile Timișoarei
© foto: Adrian Panduru/Tion
La Timișoara a avut loc Procesiunea Floriilor. Credincioși din diferite părți ale orașului au plecat cu ramuri de salcie în mâini spre Catedrala Mitropolitană din centrul urbei.

Au plecat în procesiune, sâmbătă, după ora 17, preoți şi credincioșii din faţa bisericii parohiei Timișoara Iosefin, din faţa bisericii parohiei Timişoara Elisabetin (Piaţa Crucii) și de la Mitropolia Banatului. La Catedrala Mitropolitană au fost întâmpinați de Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, şi de preoții catedralei, alături de care s-a început oficierea Vecerniei cu Litie, de la ora 18.

Începând din seara Duminicii de Florii intrăm în Săptămâna Patimilor, care va culmina cu Sfânta zi de Joi, ce este asociată cu Cina cea de Taină şi cu Vinerea Mare, ce amintește de răstignirea lui Iisus.

Floriile ne amintesc de intrarea lui Iisus in Ierusalim. De Florii, după slujba de dimineață, de la biserică, ramurile sfințite de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, credința fiind că aceștia vor crește mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguțele de salcie sfințite se plantează undeva în grădină. Tradițiile românești spun că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor