Este vorba despre o clădire care a mai fost în atenţia opiniei publice, de pe strada Mihai Eminescu nr. 6 din Timişoara, unde Vladimir Cârpaci a reuşit să cumpere mai multe apartamente înainte de anul 2000 – un singur proprietar a refuzat să-şi vândă locuinţa şi a ajuns să fie terorizat de noii săi vecini -, după care a început să aducă modificări imobilului situat la doi paşi de primărie, în centrul oraşului.
Viceprimarul Traian Stoia spune că noii proprietari au obţinut o autorizaţie de construire pentru a executa lucrări la imobil în 1999, dar că nu au respectat-o, iar primăria le-a intentat proces la vremea respectivă şi a câştigat în instanţă.
„Este vorba de un imobil de pe strada Mihai Eminescu, imobil care a fost vândut de primărie, în 1997, unor familii care, în 1999, cu o singură excepţie, vând unui viitor proprietar. În 97 cumpără cinci persoane câte un spaţiu, iar în 99 patru din cinci fac promisiune de vânzare, se cumpăra pe această promisiune de vânzare cele patru apartamente, după care urmează o perioadă de conflicte între vecini cu domnul Ciobănescu, fostul secretar al primăriei (n.r. – proprietarul care a refuzat să-şi vândă locuinţa clanului Cârpaci şi a rămas acolo). Tot în 1999 se obţine o autorizaţie de construire care nu este respectată, primăria constată acest lucru, amendează conform procedurilor standard şi îl obligă pe proprietar să aducă imobilul la forma iniţială sau să respecte întru-totul proiectul. Noul proprietar face modificări substanţiale la clădire, la parter şi la etajul I, la mansardă locuind şi nevânzând spaţiul fostul secretar al primăriei. În 2001 primăria intentează proces pentru oprirea lucrărilor şi obţine o sentinţă prin care proprietarul este obligat să aducă imobilul la forma iniţială – el nu face acest lucru – sub imperiul plăţii unor daune combinatorii de 1 milion de lei (n.r. – 100 de lei) pe fiecare zi de întârizere de la rămânerea definitivă a sentinţei până la punerea ei în practică. Primăria trebuia să pună în operă o sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă, este vorba de autoritatea lucrului judecat. Ea nu e pusă nici azi în practică”, a explicat Stoia, care încă speră ca primăria să obţină banii respectivi.
Viceprimarul spune că după ce s-a dat această sentinţă s-a intrat… „într-o nebuloasă”, în sensul că reprezentanţii municipalităţii nu ar fi făcut demersurile necesare pentru a încasa banii. Între timp, însă, au apărut şi alte litigii între primărie şi proprietar şi au fost eliberate şi alte certificate de urbanism şi autorizaţii de construire pentru imobilul respectiv.
„În acest moment (n.r. – după ce primăria obţine sentinţa) se intră într-o nebuloasă legislativă, având în vedere că proprietarul nu pune în operă ceea ce a hotărât instanţa, dar nici primăria nu reuşeşte să facă formele legale pentru a primi acei bani (…) Apar, puţin mai târziu, o serie de cereri prin care proprietarul solicită şi obţine autorizări de construire, dar nu face mare lucru pentru a intra în legalitate şi în normalitate. Mai mult, ajunge să mai deschidă o serie de căi de atac, se mai ajunge la un proces la Tribunal şi la unul la Curtea de Apel, ambele dau câştig de cauză primăriei, iar acum primăria se află încă în conflict juridic cu persoanele care locuiesc în acest imobil. Primăria aşteaptă pronunţarea instanţei, care s-a amânat de mai multe ori”, a adăugat Stoia.
Viceprimarul spune că nu îşi explică de ce nu a fost pusă în aplicare sentinţa şi că asta încearcă să afle şi organele de cercetare penală.
„De ce nu a fost pusă în aplicare? Asta se interesează şi Poliţia din 2011 încoace (…) Poliţia cercetează, începând din 2011, într-un dosar penal, desfăşurarea acestor întâmplări. Ce mi-a plăcut este modul în care Poliţia pune întrebările. Întreabă care dintre funcţionarii primăriei sunt vinovaţi pentru că nu s-a pus în operă sentinţa de a primi un milion de lei pe zi, care sunt consecinţele nepunerii în operă a sentinţei civile şi dacă e nevoie sau nu să se pună la dispoziţia primăriei sentinţa civilă din 2001”, a mai declarat edilul.
Stoia a sesizat totuşi o anumită spaimă în rândul funcţionarilor din primărie, care s-ar teme să ia anumite decizii. „La nivelul primăriei am sesizat o spaimă de a lua o decizie sau de a pune semnătura pe un act. Nu-mi dau seama de ce, eu am încercat să le explic că nu se poate întâmpla nimic rău din moment ce nu faci nimic rău (…) Caută să paseze responsabilitatea, e foarte dificil să vă explic situaţia psihologică. Lucrurile se mişcă puţin greu şi atunci trebuie să-i convingi, îi chemi îi spui <<Fă aşa şi răspund eu>>. Eu semnez. Părerea mea este că proprietarul respectiv nu are nicio vină. Omul, dacă nu i s-a impus să plătească n-a plătit… Era o sentinţă, dar credeţi că el vine şi spune <<Fiţi buni, nu mă uitaţi pe mine, luaţi-mi banii?>>”, a afirmat viceprimarul, concluzionând că la primărie este nevoie şi de un psiholog…
Citiți principiile noastre de moderare aici!